Precizările fiscului privind substituirea mașinilor de casă și de control de model vechi

02 Feb. 2023, 09:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Feb. 2023, 09:44 // Actual //  bani.md

Cu referire la informația apărută în spațiul public privind problemele înregistrate de unii agenți economici din domeniul comercializării produselor petroliere cu amănuntul, aferent echipamentelor de casă și de control, comunicăm următoarele.

Pe 13 iulie 2022, Comisia interdepartamentală pentru echipamente de casă și de control a decis excluderea din Registrul unic a modelele de mașini de casă și de control/imprimante fiscale incluse în perioada anilor 1998-2005, cu posibilitatea utilizării acestora până la data de 31 ianuarie 2023.

Excluderea modelelor din Registrul Unic constituie o activitate obișnuită determinată de uzura morală și fizică a echipamentelor. Astfel, la ziua de azi, pe piață urmează să funcționeze modele ECC nu mai vechi de anul 2005 (o vechime ce nu depășește 18 ani).

Serviciul Fiscal de Stat a informat prin toate mijloacele de comunicare disponibile agenții economici vizați și a oferit consultațiile necesare, creând premise pentru conformarea contribuabililor la noile prevederi.

Despre Decizia menționată SFS a reiterat prin comunicatele aferente publicate la data de 19.07.202215.08.202203.11.202207.11.202207.11.2022.

Prin Decizia dată au fost vizați 4 397 de agenți economici cu diferite genuri de activitate care au deținut 7 129 de ECC.

Referitor la genul de activitate comerțul produselor petroliere cu amănuntul care încă nu au migrat aparatele excluse din Registrul Unic, prezentăm datele statistice corespunzătoare:

  • 88 agenți economici vizați;
  • 240 mașini de casă și de control/imprimante fiscale care necesită substituire;
  • 5 modele de MCC/IF vizate (SIGMA 2000B1F; DATECS MP-500PP; MCC PP TIS; NCR OCTANE 2000PP-POS 7456; DATECS ND -777.01).

În vederea conformării la noile prevederi, agenții economici vizați au următoarele opțiuni:

  • posibilitatea de  reînregistrare a MCC excluse cu altele deținute la alte unități structurale deținute (subdiviziuni);
  • înregistrarea ECC de tip nou de model ISFISCALSERVICE*, RTI 7000 P, DATECS FP-700MX1 și TREMOL FP15PP.

* Actualmente  pentru ECC modular (ISFISCALSERVICE) nu sunt  stabilite reguli de verificare metrologică.

Informația despre modelele echipamentelor de casă și de control incluse în Registrul unic al echipamentelor de casă și de control, este disponibilă pe portalul mev.sfs.md și pe portalul guvernamental al datelor deschise www.date.gov.md.

În context, îndemnăm agenții economici să se conformeze noilor prevederi cu repectarea cadrului normativ aferent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

31 Mart. 2026, 18:06
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
31 Mart. 2026, 18:06 // Actual //  Grîu Tatiana

Piața criptomonedelor rămâne instabilă, într-un context global tensionat. Bitcoin a deschis ziua de marți la aproximativ 66 700 de dolari, ușor peste nivelul de luni, însă ulterior a scăzut sub 66 500. Ethereum a avut o evoluție mai stabilă, crescând ușor peste 2 030 de dolari în primele ore ale dimineții.

Mișcările vin pe fondul războiului din Iran, care continuă să influențeze puternic piețele financiare. Creșterea prețurilor la petrol și riscurile legate de inflație îi fac pe investitori mai prudenți, iar acest lucru se vede și în piața cripto, unde interesul pentru active riscante a scăzut . Chiar dacă bitcoin a fost văzut inițial ca un „refugiu”, evoluția recentă arată mai degrabă o piață în așteptare.

În ultimele ore, bitcoin a încercat să crească până la aproximativ 68 300 de dolari, dar nu a reușit să se mențină și a revenit rapid în jurul valorii de 66 500. În paralel, investitorii au devenit mai rezervați, iar o parte dintre ei își reduc expunerea sau preferă să nu mai deschidă poziții noi.

Datele generale confirmă această slăbiciune: începutul anului 2026 este unul dificil pentru bitcoin, cu o scădere de aproximativ 23% față de începutul anului, una dintre cele mai slabe evoluții din ultimii ani. Totuși, criptomoneda se menține în jurul valorii de 67 000 de dolari, semn că există încă cerere din partea investitorilor pe termen lung.

În ceea ce privește prognozele, analiștii nu sunt foarte optimiști pe termen scurt. Dacă bitcoin continuă să piardă teren și scade sub zona de aproximativ 63 000 de dolari, există riscul ca declinul să se accentueze și prețul să coboare spre 50 000 de dolari. În același timp, majoritatea estimărilor arată că piața ar putea rămâne blocată într-un interval de 60 000–75 000 de dolari până când apar semnale mai clare de revenire.

Pe termen mai lung, opiniile sunt împărțite. Unele instituții financiare estimează o revenire spre 100 000 de dolari până la finalul anului, dar doar dacă situația globală se stabilizează și presiunile economice se reduc. În lipsa acestor condiții, scenariul de bază rămâne unul prudent, cu oscilații și fără o direcție clară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!