Recean anunță când va trece Prutul primul autovehicul pe podul de la Leova

23 Mart. 2023, 12:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Mart. 2023, 12:20 // Actual //  bani.md

În luna mai va fi inaugurat podul de pontoane de la Leova-Bumbăta, a anunțat premierul Dorin Recean în conferința comună cu omologul său român Nicole Ciucă. Predecesoara sa Natalia Gavrilița anunța că podul va fi dat în exploatare în toamna acestui an.

Pentru instituirea şi amenajarea acestui punct, în rectificarea bugetară sunt prevăzute alte 8,4 milioane lei. Astfel costurile trec deja de 260 milioane lei.

Capacitatea portantă va fi de 40 de tone şi 7 tone per axă, adică va  permite circulaţia camioanelor, inclusiv în plin sezon de recoltare. Pe pod este preconizată și trecerea pietonală.

Podul va avea o lungime de 60 de metri, o lăţime de 14  metri şi o capacitate de 40 de tone. Potrivit proiectului, urmează a   fi construit şi un drum de acces cu o lungime de 3 km. Lucrările  urmează a fi finalizate până în toamna acestui an.

Lucrările de sunt efectuate de compania Irinda Prim SRL (proprietar și administrator – Igor Galeamov), care anterior a fost sancționată de Consiliul Concurenței, cu o amendă de circa un milion de lei, pentru participarea cu oferte trucate la licitații sau la orice alte forme de concurs de oferte.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Oct. 2025, 16:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2025, 16:16 // Actual //  Ursu Victor

Vineri dimineața, în orașele Dubăsari și Grigoriopol a fost oprită furnizarea apei calde, iar în jurul orei 13:00, aceeași măsură a fost aplicată și în Tiraspol, Bender, Râbnița și Sucleia. Totodată, la stațiile PECO din regiunea transnistreană a fost sistată comercializarea gazului lichefiat, care va fi livrat exclusiv serviciilor de urgență și militare, transmite corespondentul IPN din stânga Nistrului.

Ca măsură de compensare, Centrala hidroelectrică de la Dubăsari a crescut producția de energie de la 24 la 36 de megawați. Acest lucru a fost posibil datorită unei deversări suplimentare de apă de la Centrala hidroelectrică de la Novodnistrovsk. La stație funcționează trei generatoare hidroelectrice, iar în următoarele zile nivelul Nistrului sub baraj va crește cu un metru.

Pe 2 octombrie, Tiraspolul a instituit un regim drastic de economisire a gazului, care va dura aproximativ până pe 12-13 octombrie. Potrivit lui Serghei Obolonik, așa-zisul ministru al economiei din regiune, consumatorii casnici, școlile și spitalele nu vor simți schimbări.

„După încheierea acestei perioade, toți consumatorii din Transnistria și necesitățile regiunii vor fi asigurate cu gaz în regim normal. Mă refer atât la consumatorii industriali, cât și la livrările comerciale, precum și la funcționarea sectorului termoenergetic în condițiile stabilite pentru începerea sezonului de încălzire”, susține Obolonik.

Declarațiile actuale diferă considerabil de retorica sa din mijlocul lunii septembrie. Atunci, Obolonik dădea asigurări că „există un grad ridicat de încredere” în stabilitatea livrărilor de gaze, ceea ce excludea repetarea crizei din ianuarie 2025. Mai mult, el susținea că mecanismul de livrare este „bine pus la punct” și că industria va funcționa în regim normal.

„Privim, cu optimismul caracteristic locuitorilor din Transnistria, faptul că livrările de gaze vor continua în același regim ca și acum. Pentru aceasta, va fi necesar un efort considerabil, inclusiv în cooperare cu Federația Rusă, precum și cu furnizorii de gaze – atât cei ungari, cât și cei moldoveni”, declara Obolonik încă pe 12 septembrie.

Contrastul este evident și în modul de informare a populației. În luna iunie, autoritățile au impus restricțiile fără avertisment: în noaptea de 6 iunie a fost sistată vânzarea de metan, iar ulterior a fost oprită și furnizarea apei calde. Oamenii s-au format în cozi, iar autoritățile nu au oferit explicații oficiale până când panica nu a cuprins întreaga regiune. De această dată, însă, autoritățile au anunțat din timp, pentru a „evita zvonurile și tentativele de a speria populația”, după cum a explicat Obolonik.

Situația este agravată și de condițiile meteo: centrul hidrometeorologic regional a emis o avertizare de furtună, cu rafale de vânt de până la 15 metri pe secundă. În ultima săptămână, în regiunea transnistreană s-a înregistrat o răcire accentuată: dacă la sfârșitul lunii septembrie temperaturile diurne atingeau +19 grade, în zilele de 1-2 octombrie acestea au coborât până la +9..+10 grade. Noaptea, temperaturile se mențin între +5 și +9 grade, iar pe alocuri scad până la +2 grade.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII