Remitențele moldovenilor: Un leu din șase în bugetul țării vine din munca lor în străinătate

08 Nov. 2024, 17:10
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
08 Nov. 2024, 17:10 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Republica Moldova se află într-o situație economică aparte, având un aport semnificativ al diasporei la Produsul Intern Brut (PIB) al țării. Deși numărul moldovenilor care muncesc peste hotare este mai mare decât cel al celor care lucrează oficial în țară, transferurile trimise acasă de aceștia au fost mai mari decât salariile plătite în țară timp de 15 ani și au depășit exporturile moldovenești timp de 10 ani.

„Astăzi, 15%-22% din banii care ajung în Bugetul Public Național (BPN) provin din remitențele moldovenilor din diaspora. Aceștia sunt un prieten fidel al economiei Republicii Moldova,” a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”, în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, pe 8 noiembrie.

Expertul a oferit o analiză detaliată a transferurilor de bani din ultimii 25 de ani, observând o scădere a volumului acestora în ultima perioadă, dar subliniind că scăderea nu reflectă neapărat scăderea totală a banilor trimise acasă, având în vedere că multe transferuri sunt realizate prin canale informale sau neoficiale.

În ultimii ani, volumul remitențelor s-a ridicat la 1,6 miliarde de dolari în 2024, iar dacă sunt luate în calcul și alte mecanisme prin care banii ajung în țară, suma este mult mai mare. Ioniță a adus în discuție și vânzările de valută din partea persoanelor fizice, care ating un total de 3,1 miliarde de dolari în 2024, depășind remitențele oficiale.

Un alt factor important în creșterea transferurilor este legat de valutele aduse de refugiații ucraineni, care au crescut fluxurile financiare în Republica Moldova cu aproximativ 500 de milioane de dolari anual.

Contribuția diasporei la Bugetul Public Național este semnificativă. Potrivit calculelor, în 2024, aproximativ un sfert din veniturile BPN provin din impozitele generate de cheltuielile moldovenilor care trimit bani acasă. „În prezent, 1 din 6 lei alocați din BPN sunt proveniți din diaspora,” a concluzionat Veaceslav Ioniță.

Aceste remitențe au avut un impact considerabil asupra economiei Moldovei, cu transferuri cumulative de aproximativ 53 de miliarde de dolari între 2000 și 2024, echivalente cu aproape 7 PIB-uri ale țării. În termeni de valoare actuală, acești bani reprezintă 123,6 miliarde de dolari, oferind un sprijin considerabil pentru economia moldovenească.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Mart. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Mart. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Piețele energetice globale se confruntă cu unul dintre cele mai serioase șocuri din ultimele decenii, după loviturile militare comune ale Statelor Unite și Israelului asupra Iranului și atacurile de represalii ale Teheranului în regiunea Golfului, scrie REUTERS.

Potrivit analizei Reuters, amploarea impactului va depinde de durata conflictului, însă chiar și incertitudinea actuală este suficientă pentru a perturba fluxurile dintr-o regiune care asigură aproximativ 20% din oferta globală de petrol.

În lipsa unei detensionări rapide, prețurile petrolului ar putea crește abrupt la redeschiderea piețelor. Cotația de referință Brent urcase deja în ultimele săptămâni spre 70 de dolari/baril cel mai ridicat nivel din august 2025 pe fondul temerilor privind escaladarea militară în Orientul Mijlociu.

Statele Unite și Israelul au lovit sâmbătă ținte din Iran, inclusiv lideri de rang înalt. Președintele american Donald Trump a declarat că operațiunea urmărește eliminarea unei amenințări la adresa securității SUA.

Deocamdată, nu există confirmări privind avarii la infrastructura petrolieră și de gaze în urma atacurilor iraniene de represalii.

Explozii au fost raportate în Emiratele Arabe Unite și Kuweit doi exportatori majori de petrol. Qatar, al doilea exportator mondial de GNL, a anunțat că a interceptat rachete îndreptate spre teritoriul său.

Deflagrații au fost auzite și în Bahrain, precum și în apropierea insulei iraniene Kharg, terminal prin care tranzitează în mod normal circa 90% din exporturile de țiței ale Iranului. Datele de shipping indică însă că Teheranul transferase recent mare parte din petrol pe petroliere.

Un element crucial: nu au fost raportate până acum perturbări ale traficului prin Strâmtoarea Hormuz artera prin care trec aproape 20 milioane de barili pe zi de țiței și produse rafinate.

Chiar și fără daune fizice, riscul ca petrolierele să fie blocate în Golf sau vizate de atacuri determină deja producătorii și traderii să-și regândească rutele.

Reuters notează că unele mari companii petroliere și case de trading au suspendat temporar transporturile prin Strâmtoarea Hormuz.

Tarifele de transport maritim, aflate deja pe trend ascendent, sunt așteptate să crească și mai mult. Costurile pentru superpetrolierele VLCC pe ruta Orientul Mijlociu–China s-au triplat de la începutul anului, pe fondul riscurilor sporite și al numărului tot mai mic de nave dispuse să opereze în zonă.

Piața globală a petrolului este relativ bine aprovizionată, după creșterea producției în SUA, Brazilia și Canada.

Arabia Saudită a majorat recent livrările, exporturile urmând să depășească 7 milioane de barili pe zi în februarie — cel mai ridicat nivel din aprilie 2023, potrivit Kpler.

În paralel, OPEC+ este așteptată să aprobe o creștere a producției.

Totuși, orice perturbare a rutelor din Orientul Mijlociu ar putea anula rapid acest tampon de ofertă.

Strâmtoarea Hormuz nu a fost niciodată blocată complet, dar Iranul are capacitatea de a perturba temporar traficul. Marina SUA ar interveni probabil rapid, însă chiar și incidente limitate  atacuri asupra navelor sau minări maritime ar putea avea efecte disproporționate asupra prețurilor.

Analiștii avertizează că amploarea conflictului și tonul Washingtonului sugerează pregătiri pentru o campanie militară prelungită.

Chiar și fără scenariul extrem, confruntarea este deja pe cale să perturbe aprovizionarea energetică globală într-un mod nemaivăzut de decenii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!