România, într-un top al celor mai periculoase țări pentru turiști. La ce să fii atent când mergi în vacanță peste Prut

02 Ian. 2023, 13:40
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
02 Ian. 2023, 13:40 // Au Bani //  MD Bani

Un clasament recent plasează România pe primul loc între statele europene din punctul de vedere al riscului de deces pentru turiști.

Topul realizat de The Swiftest exclude state în război, ca Rusia și Ucraina, și utilizează, spun autorii săi, statistici independente, de la OMS, Banca Mondială, ONU etc. Pe baza acestora, România e plasată pe locul 13 dintre cele 50 de state luate în calcul (cele mai populare printre turiști la nivel global). Trebuie precizat că The Swiftest colectează date privind riscurile de călătorie și colaborează cu companii de asigurări de călătorie.

Clasamentul celor mai periculoase state la nivel global este condus de Africa de Sud. România mai este depășită de India, Mexic, Arabia Saudită și China.

Iranul e considerat mai puțin periculos față de România, la fel Uzbekistanul și Bulgaria (care se clasează pe locul 25).

Cele mai „puțin mortale” țări pentru turiști sunt Singapore, Danemarca și Țările de Jos.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Ce riscuri îi paște pe turiști în România?

  • Cea mai slabă notă – F – la riscul de deces prin otrăvire (involuntară).
  • Note foarte proaste și la boli transmisibile și accidente – surprinzător, însă, nu și la decese în accidente rutiere, unde România a obținut nota B-.

Conform celor mai recente date OMS, în 2019, în România rata de decese prin otrăvire a fost de 1,89 la 100.000 de locuitori, în vreme ce în alte state europene era sub 1 – chiar și în Bulgaria.

De asemenea, România are una dintre cele mai ridicate rate ale deceselor la suta de mii de locuitori – 1.427 în 2019, conform Eurostat, fiind depășiți la nivelul UE doar de Bulgaria.

Realitatea Live

02 Mart. 2026, 14:46
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
02 Mart. 2026, 14:46 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Câștigul salarial mediu lunar brut în Republica Moldova a constituit 16,3 mii lei în trimestrul IV 2025, în creștere cu 8,9% față de aceeași perioadă din 2024 și cu 5,6% comparativ cu trimestrul III 2025, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS). În termeni reali, însă, majorarea a fost mult mai modestă. Indicele câștigului salarial real a fost de 101,8%, ceea ce înseamnă o creștere efectivă a puterii de cumpărare de doar 1,8% față de trimestrul IV 2024.

Pe întreg anul 2025, salariul mediu lunar brut a ajuns la 15,4 mii de lei, în creștere cu 9,8% nominal față de 2024 și cu 1,9% în termeni reali.

Cele mai bine plătite domenii în trimestrul IV 2025 au fost informațiile și comunicațiile, cu un salariu mediu de 37 mii de lei, urmate de activitățile financiare și de asigurări 30 mii de lei, și sectorul energetic (producția și furnizarea de energie) 25,4 mii de lei.

La polul opus, cele mai mici salarii s-au înregistrat în agricultură, silvicultură și pescuit: 10,7 mii de lei, în activitățile de cazare și alimentație publică 11,4 mii de lei și în domeniul artei și recreerii 12,3 mii de lei.

Comparativ cu trimestrul IV 2024, salariile au crescut în toate activitățile economice. Cele mai puternice avansuri s-au consemnat în activitățile profesionale, științifice și tehnice (+16,8%), distribuția apei și salubritate (+15%), precum și în HoReCa (+15%).

În funcție de sectoare, în trimestrul IV 2025 salariul mediu în sectorul bugetar a fost de 14.256,4 lei (+10,9% anual), iar în sectorul real 17 mii de lei (+8,3%).

Datele BNS mai arată că numărul mediu al salariaților a crescut cu 1,5% față de trimestrul IV 2024. Cele mai mari majorări ale ocupării au fost în construcții (+12,8%), HoReCa (+9,8%) și industria extractivă (+6,5%).

În același timp, reduceri ale numărului de angajați s-au înregistrat în transport și depozitare (-5,3%), informații și comunicații (-4,3%) și serviciile administrative (-3,1%).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!