Se naște o nouă industrie! Cât costă reconversia unei mașini clasice în mașină electrică și primii jucători pe piață

03 Dec. 2021, 16:31
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
03 Dec. 2021, 16:31 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Mașinile electrice sunt viitorul, însă electrificarea poate însemna trecutul pentru o întreagă industrie. Trendul electrificării poate aduce o nouă nișă: industria pentru conversia mașinilor vechi. Pe piață au apărut și primii jucători care prestează astfel de servicii, începând cu modele premium și până la cele obișnuite.

Peste tot în Europa și în Statele Unite apar companii care transformă modele clasice în mașini electrice curate. Trecerea la tehnologia electrică oferă jucătorilor mici o nișă de oportunități. În acest proces, unele companii de conversie electrică reînvie mașinile clasice din anii 1960 pentru a fi conduse în orașe  unde sunt restricții de viteză sau interdicții legate de poluare.

Există aproximativ 5 milioane de mașini clasice doar pe piața americană. La nivel global, sunt 2 miliarde de mașini cu motare cu ardere internă.

Pentru mașini de colecție, mărci premium, se poate ajunge și la un cost de un milion de euro.

Firme precum compania franceză Transition-One  oferă  kituri simple pentru a electrifica modele de masă precum Fiat 500. Astfel, mașinile ieftine pot fi modernizate în patru ore pentru mai puțin de 8.000 de euro, ba chiar sub 5.000, dacă există o subvenție de stat.

Un alt exemplu de companie ce prestează astfel de servicii este start up-ul britanic Lunaz. Acesta făcut un pas suplimentar – merge către vehiculele comerciale. Printr-o rundă de finanțare privată, la care a participat și David Beckham a obținut bani, iar acum construiește o nouă fabrică aproape de Silverstone pentru a transforma anual peste 1.000 de camioane de gunoi echipate cu motoare diesel în modele cu propulsie electrică. Compania caută în prezent locații pentru o fabrică în Statele Unite și una în Europa continentală.

01 Apr. 2026, 17:49
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
01 Apr. 2026, 17:49 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Exporturile de unt din Ucraina au scăzut la începutul anului 2026, însă Republica Moldova își menține poziția de principal cumpărător al acestui produs, potrivit datelor Serviciului Vamal ucrainean, citate de presa de specialitate.

În perioada ianuarie–februarie 2026, Ucraina a exportat 1,6 mii de tone de unt, cu 11,1% mai puțin față de aceeași perioadă din 2025. În termeni valorici, scăderea este este  minus 27,7%, până la 9,4 milioane de dolari.

Chiar și în aceste condiții, Republica Moldova rămâne principala piață de desfacere pentru untul ucrainean, cu o cotă de 42,2% din totalul exporturilor. Alte destinații sunt Azerbaidjan (22,5%) și Georgia (10,1%).

Datele arată că această tendință se menține și la nivel anual. În 2025, Ucraina a exportat 15 mii de tone de unt, de peste două ori mai mult decât în 2024, iar valoarea livrărilor a crescut de 2,2 ori, până la 107,4 milioane de dolari. Și atunci, Republica Moldova a fost cel mai mare importator, cu o cotă de 31,4%.

Pe lângă unt, Moldova se regăsește printre principalii cumpărători și pentru alte produse agroalimentare ucrainene. Astfel, în sezonul 2025–2026, țara noastră a importat circa 30% din făina de grâu exportată de Ucraina, fiind urmată de Palestina și Cehia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!