Secretele afacerilor din asigurări! Cum îți gestionează companiile banii tăi

19 Mai 2023, 05:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Mai 2023, 05:00 // Actual //  bani.md

În anul 2022 în Republica Moldova erau zece companii de asigurări or, acestea potrivit legislației sunt obligate să-și plaseze banii acumulați din primele de asigurări în diferite instrumente financiare care acoperă rezervele tehnice şi cerinţa de capital minim.

Într-un răspuns oferit BANI.MD, Comisia Națională a Pieței Financiare susține societatea de asigurare sau de reasigurare este obligată să ţină cont de tipurile activităţii de asigurare sau de reasigurare pe care o desfăşoară, astfel încât să asigure siguranţa, profitabilitatea şi caracterul tranzacţionabil al investiţiilor, precum şi maturitatea, diversitatea şi riscul de dispersie a acestor investiţii.

Societăţile de asigurare sau de reasigurare investesc doar în active ale căror riscuri pot fi identificate, măsurate, monitorizate, gestionate, controlate şi raportate în mod adecvat şi care pot fi luate în considerare la acoperirea necesităţilor globale de solvabilitate, determinate conform evaluării interne a riscurilor şi solvabilităţii.

Astfel, la sfârșitul anului 2022, companiile de asigurări aveau făcute investiții în sumă de 2,9 miliarde de lei. Cele mai multe a fost în valori mobiliare de stat 1,9 miliarde de lei, cu o cotă de 71% din total. Asiguratorii aveau depozite în bănci în sumă de 379,7 milioane de lei (14%), investiții în imobile – 272,6 milioane de lei (10,1%).

Cele mai multe investiții în titlurile de stat le-a avut Grawe Carat – 1,1 miliarde de lei, Donaris – 237,4 milioane de lei și General Asigurări – 132,8 milioane de lei.

Valorile mobiliare de stat sunt admise în orice sumă la acoperire, de aceea dețin o pondere majoră în totalul investițiilor, fiind cele mai sigure și lichide active.

La capitolul depozite bancare, cele mai mare sume aveau Astera Grup – 140,8 milioane de lei, Grawe Carat – 52,6 milioane de lei și Donaris – 42,8 milioane de lei.

În ceea ce privește investițiile în bunurile imobile, cele mai multe le are General Asigurări – 69,2 milioane de lei, Astera Grup – 61,7 milioane de lei și Moldasig – 42,7 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

13 Mart. 2026, 18:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
13 Mart. 2026, 18:32 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Mai multe companii aeriene din Europa și Asia au început deja să majoreze prețurile biletelor de avion sau să introducă suprataxe pentru combustibil, după ce costul kerosenului a crescut puternic pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. În medie, scumpirile anunțate sunt de 10–15%, potrivit analizelor din industria aviației.

Creșterea tarifelor vine după ce prețul combustibilului pentru avioane a urcat brusc, de la aproximativ 85–90 de dolari pe baril la 150–200 de dolari, în doar câteva zile, ca urmare a tensiunilor geopolitice și a creșterii prețului petrolului.

Mai multe companii au confirmat deja majorări. Transportatori precum Qantas, SAS și Air New Zealand au anunțat ajustări de tarife, iar alte companii introduc suprataxe pentru combustibil sau modifică programele de zbor pentru a face față costurilor mai mari.

Unele exemple sunt deja concrete: grupul Air France-KLM a adăugat aproximativ 50 de euro la biletele dus-întors pentru zborurile lung-curier, iar mai multe companii din Asia au introdus taxe suplimentare sau au crescut prețurile biletelor pentru a compensa scumpirea carburantului.

În același timp, industria aviației se confruntă și cu alte probleme generate de conflict, inclusiv ocolirea unor rute aeriene din Orientul Mijlociu, ceea ce duce la zboruri mai lungi și costuri operaționale mai mari.

Experții avertizează că, dacă prețurile combustibilului rămân ridicate, scumpirile la biletele de avion ar putea continua în lunile următoare, iar unele companii ar putea reduce numărul de zboruri pentru a limita pierderile.