Sectorul HoReCa, supus unor controale minuțioase! SFS anunță rezultatele pentru aprilie-decembrie 2023

15 Dec. 2023, 12:31
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
15 Dec. 2023, 12:31 // Slider //  MD Bani

Conducerea Serviciului Fiscal de Stat (SFS) a avut o întrevedere cu reprezentanții Asociației Naționale a Restaurantelor și a localurilor de agrement din Republica Moldova (Asociația MĂR), în cadrul căreia au fost trecute în revistă rezultatele programului de conformare voluntară în privința contribuabililor din domeniul HORECA, desfășurat în perioada aprilie-decembrie 2023.

În total, au fost monitorizați 63 de contribuabili din domeniul hotelier, 325 de contribuabili din domeniul alimentație publică.

„Activitățile angajaților autorității fiscale au constat în: ieșiri la subdiviziunile înregistrate privind prestarea serviciilor în domeniul HoReCa; efectuarea vizitelor fiscale, cu reflectarea în raportul vizitei fiscale a datelor identificate/colectate în cadrul ieșirii la fața locului și contrapunerea cu cele reflectate în evidența contabilă; monitorizarea subdiviziunilor entităților prin ieșirea la fața locului, pentru o perioadă de 2 luni cu ieșirea la fața locului cel puțin 4 ori”, se arată într-un comunicat al SFS.

În context, directorul adjunct al SFS, Valeriu Vlas a declarat că rezultatele obținute în cadrul acțiunilor de conformare benevolă sunt modeste, „menționând despre necesitatea impulsionării cooperării bilaterale și identificarea unor noi metode de încurajare a contribuabililor din domeniu pentru a se alinia la prevederile legislației fiscale, prin declararea în volum deplin a veniturilor și achitarea în termen a impozitelor aferente”.

De asemenea, în cadrul ședinței au fost discutate și aspecte metodologice precum ar fi modificările efectuate în legislația fiscală privind cota TVA pentru domeniul HORECA, precum și eventuala conectare a agenților economici din domeniu la Sistemul Informațional Automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor” – parte componentă a Sistemului Informațional al Serviciului de Stat care asigură recepționarea și evidența informației despre tranzacțiile efectuate prin intermediul echipamentelor de casă și de control deținute de agentul economic.

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.