Separatiștii scrâșnesc din dinți că nu pot fura gaz! Chișinăul poate închide robinetul în orice moment

08 Nov. 2022, 11:35
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Nov. 2022, 11:35 // Actual //  bani.md

Chiar dacă o parte din țevile care transportă gazele naturale în R. Moldova trec prin regiunea transnistreană, un eventual consum direct din ele este practic imposibil.

Așa-zisul ministru al economiei, Serghei Obolonik, citat europaliberă.org, a explicat recent, într-o conferință de presă, că Transnistria nu poate lua singură gaze din țeavă pentru că nu este parte a contractului cu Gazprom.

„Beneficiarul final este Moldovagaz. Cât ne livrează, atâta putem lua. Înainte era și tranzit, acum tranzit în țeavă nu este. Prin teritoriul nostru intră gaz pentru centrul și sudul Transnistriei și intră în acel volum care este prevăzut în contract. Camenca și Râbnița primesc gaze prin R. Moldova”, a spus el.

Vladimir Iastrebceak, fost negociator-șef din partea Tiraspolului, a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că regiunea transnistreană nu preia samavolnic gaze și din alte motive, deși această opțiune există. „Unul dintre acestea este că, în asemenea situație, Moldovagaz ar putea ieși din tranzacție, adică să refuze livrările Gazpromului, iar Ucraina – tranzitarea gazului”, a precizat Iastrebceak.

„Moldovagaz nu va avea alt instrument să oprească o eventuală extragere nesancționată de gaze de către Transnistria decât să rezilieze contractul cu Gazprom, ceea ce ar însemna un colaps pentru regiunea transnistreană”, a confirmat, într-un comentariu pentru Europa Liberă, și expertul în energetică Sergiu Tofilat.

Realitatea Live

10 Mart. 2026, 14:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Mart. 2026, 14:22 // Actual //  Ursu Victor

Fostul director executiv al Asociația Forța Fermierilor, Alexandr Slusari, susține că majoritatea agricultorilor din Republica Moldova nu au acces la rezervele existente de produse petroliere, în pofida faptului că acestea ar exista pe piață.

Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Slusari afirmă că în țară ar exista stocuri de carburanți, inclusiv unele procurate la prețuri mai vechi, însă acestea nu ajung la fermieri. Potrivit lui, comercializarea motorinei în regim angro către agricultori „practic s-a stopat”, iar în puținele cazuri în care este oferită, prețul ajunge la 28–29 de lei pe litru.

„Haos total, care afectează în primul rând agricultorii micro, mici și mijlocii, iar din partea autorităților nu vedem nicio acțiune”, a declarat Slusari.

Fostul deputat mai afirmă că Republica Moldova nu dispune de rezerve strategice de motorină și benzină, un mecanism obligatoriu în statele din Uniunea Europeană. El critică autoritățile pentru faptul că, în ciuda angajamentelor de armonizare a legislației cu normele europene, nu au implementat directiva UE privind stocurile strategice de produse petroliere.

Slusari a criticat și activitatea Consiliul Concurenței, despre care spune că ar fi inactiv de ani de zile, inclusiv în ceea ce privește combaterea eventualelor înțelegeri de tip cartel pe piața carburanților.

Totodată, reprezentantul fermierilor a amintit că agricultorii solicită de mai mulți ani introducerea unui mecanism de restituire a accizelor pentru motorina utilizată în lucrările agricole, similar cu practicile aplicate în statele europene. Potrivit lui, până în prezent aceste solicitări au rămas la nivel de promisiuni.

Slusari a subliniat că, în contextul crizei petroliere generate de războiul din Orientul Mijlociu, guvernele din UE încearcă să mențină accesul fermierilor la carburanți la prețuri accesibile și oferă compensații pentru motorina utilizată în agricultură.

„La noi totul rămâne pe vechi. Salvarea fermierilor moldoveni rămâne în mâinile fermierilor înșiși”, a concluzionat acesta.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!