Stocurile de motorină se subțiază: rezerve pentru doar 8 zile, în pofida importurilor zilnice

19 Mart. 2026, 13:58
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Grîu Tatiana
19 Mart. 2026, 13:58 // Uncategorized //  Grîu Tatiana

Stocurile de motorină continuă să scadă de la o zi la alta. Potrivit datelor actualizate pentru 18 martie, acestea acoperă doar 8 zile de consum, cu o zi mai puțin față de 17 martie, când erau estimate la 9 zile.

În același timp, situația rămâne relativ stabilă pentru celelalte tipuri de carburanți: benzina ajunge la 16 zile de consum, iar GPL – la 13 zile. Diferența arată o presiune mai mare asupra rezervelor de motorină.

Autoritățile dau asigurări că importurile continuă. Doar pe 18 martie, în țară au fost aduse aproximativ 3 100 de tone de motorină și aproape 300 de tone de benzină.

Pe acest fundal, Guvernul a introdus o limită de maximum 20 de litri pentru vânzarea combustibilului în recipiente mobile, precum canistrele, pentru a preveni epuizarea rapidă a stocurilor.

De frica de a rămâne fără carburanții, moldovenii vin cu remorci de cvas la pompă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

19 Mart. 2026, 13:26
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
19 Mart. 2026, 13:26 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Națională a Moldovei (BNM) a aprobat un set de reguli uniforme de creditare responsabilă, aplicabile atât băncilor, cât și organizațiilor de credit nebancare, în scopul protejării cetățenilor de supraîndatorare.

Potrivit instituției, noul regulament urmărește ca persoanele fizice să poată integra plata ratelor în bugetul lunar fără dificultăți și să contracteze credite pe care le pot rambursa în mod sustenabil. Măsurile se aplică inclusiv creditelor fără dobândă, utilizate frecvent în sistemul de cumpărături în rate.

Prin această decizie, BNM elimină diferențele existente între bănci și organizațiile de creditare nebancară în ceea ce privește evaluarea capacității de plată, oferind consumatorilor același nivel de protecție, indiferent de instituția de la care împrumută bani.

Autoritatea subliniază că regulamentul nu limitează accesul la finanțare. Conform analizelor, peste 95% dintre persoanele angajate vor putea continua să acceseze credite, inclusiv cele fără dobândă. Totodată, sunt păstrate anumite excepții pentru a asigura accesul echitabil la creditare, inclusiv pentru persoanele fără venituri oficiale sau cu venituri neregulate, fiind luate în calcul și alte surse de venit, cum ar fi remiterile.

BNM precizează că noile reguli vor contribui la prevenirea acumulării unor datorii excesive și la dezvoltarea unei piețe a creditului mai transparente și echilibrate, în care competiția între instituțiile financiare se bazează pe calitatea ofertelor și beneficiile reale pentru consumatori.

Regulamentul va intra în vigoare în termen de trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!