Tiraspoltransgaz a plătit cinci milioane de dolari pentru volume suplimentare de gaz

04 Oct. 2022, 09:32
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
04 Oct. 2022, 09:32 // Actual //  MD Bani

Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, anunță că Tiraspoltransgaz a plătit cinci milioane de dolari pentru volume suplimentare și transportul gazelor naturale pentru o perioadă de cinci luni din anii 2021-2022.

Potrivit informațiile postate pe canalul să de Telegram, banii au fost transferați către SA „Moldovagaz”, iar apoi, către „Gazprom”. În acest context, Vadim Ceban a subliniat faptul că aceste plăți nu afectează dinamica tarifului pentru consumatorii finali.

Amintim că, Gazprom a confirmat livrările de gaz spre Republica Moldova pentru luna octombrie. Cu toate acestea, din 1 octombrie, livrările de gaz către Republica Moldova au fost reduse cu 30%.

06 Apr. 2026, 16:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Apr. 2026, 16:22 // Actual //  Ursu Victor

Primarul orașului Strășeni, Valentina Casian, susține că majorarea impozitelor pentru imobilele neîngrijite sau abandonate nu reprezintă o decizie arbitrară a autorităților locale, ci aplicarea prevederilor legale existente.

Potrivit edilului, măsura are la bază articolul 280 din Codul Fiscal, care permite majorarea taxelor cu până la 300% pentru bunurile imobile și terenurile nelucrate.

„Consiliul municipal nu a aprobat nimic nou, ci doar pune în aplicare prevederile Codului fiscal”, a declarat Valentina Casian.

Primarul a explicat că regulamentul vine în contextul existenței mai multor imobile abandonate în oraș, care pot reprezenta un risc pentru siguranța publică, inclusiv prin favorizarea infracțiunilor sau a altor ilegalități.

În acest sens, urmează să fie creată o comisie specială care va identifica și evalua aceste imobile. Ulterior, pentru fiecare caz în parte va fi stabilit gradul de uzură, iar nivelul impozitului va fi determinat în funcție de starea concretă a bunului.

Un regulament aprobat de Consiliul municipal Strășeni pe 26 martie 2026 a generat nemulțumiri în rândul locuitorilor, după ce prevede majorarea impozitului pe bunurile imobile cu până la 300% pentru proprietățile considerate „neîngrijite”. Documentul stabilește criterii clare de identificare a clădirilor și terenurilor degradate, inclusiv a terenurilor agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi. Conform prevederilor, o comisie specială va efectua controale în teren, va evalua starea imobilelor și va notifica proprietarii, oferindu-le un termen pentru remedierea situației, în caz contrar urmând a fi aplicate majorări semnificative de taxe.

Reglementările din Codul fiscal oferă consiliilor locale dreptul de a majora impozitul până la 300% pentru clădirile și terenurile neîngrijite situate în intravilan și terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi. Criteriile de încadrare în categoria clădirilor și terenurilor neîngrijite se adoptă prin decizia autorității reprezentative și deliberative a administrației publice locale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!