Unul dintre cei mai mari strategi de pe Wall Street avertizează: Septembrie va stabili un nou record pe bursă

07 Sept. 2021, 14:54
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
07 Sept. 2021, 14:54 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Tom Lee, unul dintre cei mai cunoscuţi strategi de pe Wall Street, prezice o perioadă profitabilă pentru investitori în septembrie, relatează CNBC.

Conform strategului, S&P 500 va creşte luna aceasta cu 100 de puncte, însă avântul indicelui are o dată de expirare.

„Am putea remarca un raliu cu adevărat puternic în septembrie. Pentru o bună parte din 2021, nu am crezut că a existat vreo fereastră în care să încapă vreo corecţie de 10%. Acum, considerăm că acea fereastră marcată de declin ar putea veni în luna octombrie”, a spus Tom Lee, cofondator al companiei de cercetare Fundstrat Global Advisors.

Lee atribuie vulnerabilitatea unui cumul de riscuri fiscale şi monetare, la care se adaugă incertitudinile cu privire la pandemie şi sezonul gripal.

„Ne apropiem tot mai mult de reducerea măsurilor aplicate în pandemie. Atunci, retorica plafonului de datorie va reveni în spaţiul public şi, dacă vor exista temeri cu privire la plafonul datoriei, piaţa obligaţiunilor se va panica.”

De obicei, dacă piaţa bondurilor trece printr-o perioadă grea, efectele sunt observate şi în acţiuni. Însă între timp, Lee sugerează că ar putea efectua o serie de achiziţii.

El susţine că nesiguranţa oferită de cazurile cu varianta Delta şi impactul economic al coronavirusului vor determina Rezerva Federală (banca centrală americană) să prelungească măsurile actuale. Potrivit lui Lee, mişcarea reprezintă o reţetă perfectă pentru noi maxime istorice în pieţe.

La rândul său, un alt strateg din cadrul gigantului bancar Citi avertizează că S&P ar putea scădea cu până la 10% în septembrie

Anterior, Julian Emanuel, analist în cadrul furnizorului de date BTIG, a afirmat că luna septembrie ar putea înregistra o scădere de 10%-20% pe indicele de referinţă S&P 500.

Realitatea Live

03 Feb. 2026, 08:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Feb. 2026, 08:41 // Actual //  Grîu Tatiana

Încasările la buget au început anul în forță. În ianuarie 2026, Serviciul Fiscal de Stat a acumulat la Bugetul public național aproximativ 7,17 miliarde de lei, cu aproape 912 milioane de lei mai mult decât în aceeași lună a anului trecut. Creșterea este de 14,6%, potrivit datelor operative.

Cea mai mare parte a veniturilor a mers la Bugetul de stat, unde s-au adunat 3,05 miliarde de lei, în creștere cu 401 milioane de lei față de ianuarie 2025, adică un plus de 15,2%.

Și bugetele locale au înregistrat un avans important. În prima lună a anului, acestea au acumulat 895,4 milioane de lei, cu 168,6 milioane de lei mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Ritmul de creștere este cel mai mare dintre toate componentele bugetare – 23,2%.

La Bugetul asigurărilor sociale de stat au fost colectate 2,4 miliarde de lei, cu aproape 248,5 milioane de lei peste nivelul din ianuarie 2025, ceea ce înseamnă o majorare de 11,6%.

De asemenea, la Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat 829,3 milioane de lei, în creștere cu 93,4 milioane de lei sau 12,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!