(VIDEO) De ce moldovenii apelează la credite? Ce spune trainerul de finanțe personale Daniela Secinschii

27 Iun. 2022, 16:08
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
27 Iun. 2022, 16:08 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Datele Băncii Naționale arată că, în anul 2021, creditarea persoanelor fizice a explodat, ceea ce înseamnă că tot mai mulți moldoveni au apelat la credite. Nici creșterea inflației nu-i oprește pe moldoveni să acceseze credite. În cadrul emisiunii „10 LEI”, trainerul de finanțe personale Daniela Secinschii a prezentat cele mai importante motive care îi face pe oameni să apeleze la un credit.

Invitata emisiunii 10 LEI explică acest fapt prin promovarea excesivă a companiilor de creditare, în special, pe rețelele de socializare. De asemenea, în cazul în care oamenii nu au alte surse de împrumut cum ar fi familia sau prietenii sunt nevoiți să acceseze un credit pentru a-și satisface nevoile și dorințele personale.

„Pe noi pandemia ne-a afectat, unii au rămas fără job și astfel au rămas în minus, dar cheltuielile continuă să apară. Noi de undeva trebuie să luăm bani, dacă nu are de unde să împrumute, dacă nu are cine să-l ajute el apelează la un credit bancar. Mai există un alt factor important. Probabil ați observat că promovările creditelor sunt foarte active. Foarte des întâlnim reclame la televizor despre companiile de creditare. De asemenea, promovarea este intensă și pe rețelele de socializare. Aceste oferte sunt foarte ademenitoare, aș spune eu, apăsând pe nevoile noastre, pe dorințe sau probleme.”

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.