10 LEI// Livia Titica: Orice greșeală ne face să fim mai buni. Află povestea producătorului autohton Liro

A început să lucreze la 17 ani, primul job fiind în vânzări. Acum are 24 și lucrează la propria afacere împreună cu familia. Este vorba despre Livia Titica, fondatoarea brandului Liro, producător autohton de prune uscate, nuci și chipsuri de mere. Am aflat istoria Liro în cadrul emisiunii 10 LEI.

„În primul rând am început a usca măceș, apoi am început și cu prunele și am început a vinde prin toate satele de alături. Încet, încet am început și livrările în raza orașului până când am căpătat clienții noștri și ne-am gândit de ce să nu fondăm un brand. Am început cu denumirea „Fructe de sezon”, iar acum am făcut rebranding și suntem Liro, ceea ce este o denumire autentică, deosebită, scurtă”, a menționat Livia Titica în cadrul emisiunii 10 LEI.

Liro a reușit să cucerească inimile consumatorilor încă de la început. Produsele sunt sănătoase, prunele fiind uscate fără conservanți și fum. La fel și chipsurile de mere, nu conțin zahăr, conservanți, fiind potrivite atât pentru adulți cât și copii. Nu lipsesc nici prunele umplute cu nuci.

Livia Titica recunoaște că a fi antreprenor este o adevărată provocare și este nevoie de muncă și dedicație. În viziunea ei, pentru producătorii autohtoni este important să știe cum să-și vândă marfa și nu doar cum să producă un produs bun.

În prezent este în proces de lansare a produselor pe rafturile supermarketurilor din Republica Moldova și planifică extinderea peste hotare. Un prim pas a fost deja făcut, a participat la un târg în România.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#Liro #producator autohton #10 lei #vanzari #afacere

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.