14 clădiri medicale din nouă raioane vor fi reabilitate energetic, cu finanțare germană și franceză

15 Dec. 2025, 16:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Dec. 2025, 16:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Paisprezece clădiri ale instituțiilor medicale, cu o suprafață totală de aproximativ 35 000 de metri pătrați, vor fi supuse procesului de reabilitare energetică în cadrul proiectului INSPIREE – Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică. Majoritatea clădirilor vizate sunt spitale raionale situate în Drochia, Bălți, Florești, Orhei, Fălești, Ungheni, Hâncești, Căușeni și Cahul.

Acordurile de colaborare au fost semnate pe 15 decembrie, în cadrul unei ceremonii organizate la Ministerul Sănătății, cu participarea tuturor partenerilor implicați în implementarea proiectului.

Clădirile incluse în proiect cuprind blocuri terapeutice, consultative, pediatrice, chirurgicale și de boli contagioase. Implementarea proiectului va începe cu realizarea auditului energetic și elaborarea documentației tehnice în anul 2026, urmând ca lucrările de bază să fie desfășurate în perioada 2028–2030.

Reabilitarea celor 14 clădiri medicale este estimată să aducă beneficii directe pentru aproximativ 3 000 de pacienți zilnic, prin îmbunătățirea condițiilor de tratament, crearea unui mediu mai confortabil și susținerea activității personalului medical. Totodată, reducerea consumului de energie va permite diminuarea costurilor operaționale, iar economiile obținute vor putea fi redirecționate către modernizarea serviciilor și echipamentelor medicale.

Proiectul INSPIREE este implementat de Guvern, prin Ministerul Energiei și Unitatea consolidată pentru implementarea și monitorizarea proiectelor în domeniul energeticii (UCIPE). Finanțarea este asigurată de Agenția Franceză pentru Dezvoltare, printr-un credit de 30 de milioane de euro, și de Guvernul Germaniei, printr-un grant de 38,7 milioane de euro, acordat prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare. În total, proiectul prevede reabilitarea energetică a 30 de clădiri publice la nivel național.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.