7 puteri mondiale intensifică războiul contra Rusiei lui Putin: O nouă ”armă” va lovi Moscova

11 Sept. 2022, 06:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Sept. 2022, 06:00 // Actual //  bani.md

În ziua de 24 februarie 2022, când Vladimir Putin a declanșat războiul din Ucraina, președintele rus nu a crezut că Occidentul va rămâne atât de unit împotriva Rusiei și că nu vor exista fisuri.

Acum, după mai multe pachete de sancțiuni luate de Statele Unite și aliații săi contra Moscovei, mai pregătește încă o lovitură: 7 puteri mondiale din Grupul G7 își intensifică războiul economic împotriva Kremlinului, care vizează industria petrolieră și cufărul său cu bani.
Țările G7, cele mai bogate din lume, se pregătesc să instituie controlul prețurilor la energia provenită din Rusia, măsură care reprezintă o modalitate de a reduce finanțarea războiului lui Putin, potrivit Business Insider.

Revigorarea controlului prețurilor petrolului și al gazelor naturale ale Rusiei semnalează un pivot semnificativ față de status quo-ul economic din ultimele decenii. Și așa cum invazia Ucrainei de către Rusia a zguduit tendința de decenii către globalizare, războiul economic dintre Occident și Kremlin va schimba modul în care guvernele luptă împotriva inflației.

Controlul prețurilor a fost adoptat ultima dată în cele mai mari economii din lume în anii ’70. Președintele american Richard Nixon a înghețat salariile și prețurile timp de 90 de zile în 1971, pentru a combate ceea ce a devenit mai târziu criza inflației din acel deceniu.

Acum, anunțul G7 semnalează o revenire către controlul prețurilor adoptat de Nixon, însă acum el vizează energia. Acest aspect este dorit pentru a paraliza una dintre sursele majore de numerar ale Rusiei.

Plafonarea prețurilor din energie este unul denumit ”inteligent” de către The Washington Post, argumentând că el poate ”stăpâni cufărul cu bani provenind din petrolul și gazele Rusiei”.

Controlul prețului petrolului din Rusia ar trebui să scadă prețul țițeiului pe plan mondial și să-l lase pe președintele Putin cu mai puțini bani pentru războiul său sângeros din Ucraina.

În timp ce controlul prețurilor ar putea elimina G7 din comerțul cu petrol al Rusiei, Kremlinul a amenințat deja că nu va mai vinde dacă i se va impune un plafon și își va schimba piața de desfacere.

Să menționăm faptul că aproximativ 50% din exporturile de petrol pe mare ale Rusiei din iunie 2022 au fost în China și India, însă lucrurile stau mult mai grav la gaze naturale unde vânzările Rusiei din Europa au fost în 2021 de 170 de miliarde de metri cubi, iar cele din China au însumat doar 16,5 miliarde de metri cubi, adică doar 10% din livrările de pe bătrânul continent. Astfel, pierderile la gaze naturale vor fi uriașe pentru Rusia, deoarece nu va găsi alte piețe pentru a direcționa volumele din Europa, care s-au oprit.

 

14 Iun. 2026, 08:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Iun. 2026, 08:54 // Actual //  Ursu Victor

Șase cetățeni georgieni au fost condamnați de justiția franceză pentru implicarea într-o schemă sofisticată de furt al unor opere rare ale literaturii ruse din biblioteci prestigioase din Paris și Lyon, relatează publicația Le Monde.

Potrivit anchetatorilor, gruparea a înlocuit sistematic volumele originale cu copii realizate special pentru a nu trezi suspiciuni. Printre autorii vizați s-au numărat Aleksandr Pușkin, Mihail Lermontov și Evgheni Baratînski.

Cinci bărbați și o femeie au fost găsiți vinovați de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, iar o parte dintre aceștia au fost condamnați și pentru furtul unor bunuri care fac parte din patrimoniul cultural.

Printre inculpați se numără doi cetățeni georgieni extrădați în Franța după ce au fost condamnați în alte state europene pentru fapte similare. Un bărbat în vârstă de 50 de ani, condamnat anterior în Lituania pentru organizarea furtului unor publicații din secolul al XIX-lea, a primit cea mai severă pedeapsă: șapte ani de închisoare și interdicție pe viață de a intra pe teritoriul Franței după executarea pedepsei. Un alt inculpat, condamnat anterior în Estonia, a primit patru ani de detenție.

Alți doi membri ai grupării au fost judecați în lipsă, după ce au fost arestați în Georgia, stat care nu își extrădează cetățenii. Tribunalul penal din Paris i-a condamnat la câte șase ani de închisoare și a emis mandate de arestare pe numele lor.

În pledoaria finală, procurorul a descris operațiunea drept „un adevărat jaf al unor comori culturale”, desfășurat la scară largă, cu minuțiozitate și cinism.

Furturile au avut loc în 2023 la biblioteca Diderot a Școlii Normale Superioare din Lyon, la Biblioteca Națională a Franței și la biblioteca universitară de limbi și civilizații din Paris.

Ancheta a stabilit că suspecții vizitau inițial bibliotecile sub pretextul cercetării academice. Ei fotografiau volumele rare și le măsurau cu atenție, după care reveneau ulterior cu reproduceri realizate la dimensiuni identice, pe care le schimbau cu exemplarele originale.

Printre cărțile furate se numără șase ediții ale operelor lui Pușkin, două ediții ale lui Lermontov și o ediție a lui Baratînski. Prejudiciul total provocat instituțiilor culturale franceze este estimat la aproximativ 770.000 de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!