În loc de pensulă, el înmoaie cuţitul în vopsea şi scrie poveşti pe şevalet. Istoria pictorului Ionel Aungurenci

01 Sept. 2021, 15:23
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
01 Sept. 2021, 15:23 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Majoritatea picturilor pe care le semnează Ionel Aungurenci sunt realizate în cuţit. În loc de pensulă, el înmoaie cuţitul în vopsea şi scrie poveşti pe şevalet, având mereu surpriza de a vedea ce formă va lua tuşa următoare. Pictează în special oameni şi caută să culeagă din interacţiunile cu ei emoţii pe care să le transpună în tablouri, scrie Ziarul Financiar.

„Am fost atras de pictură de mic. În şcoală, cred că cel mai mult îmi plăceau orele de desen, asta când nu făceam matematică în acele ore şi aşa puţine. Cred că aveam 22 de ani când mi-am cumpărat primele vopsele în ulei şi nu prea aveam idee ce înseamnă să pictezi cu adevărat“, rememorează Ionel Aungurenci.

Nu îşi permitea, pe atunci, să-şi cumpere şi pânză, aşa că a tăiat un cearşaf şi a început să picteze pe el. Nu înţelegea prea bine ce înseamnă arta, dar o conexiune exista.

În anii următori, a început să viziteze muzee şi să fie tot mai expus la artă, o condiţie esenţială pentru un creator, spune el astăzi.

„Legătura mea cu arta, destul de firavă până atunci, a devenit foarte strânsă după ce am început un curs de pictură cu Magda Văcariu în Braşov. Acolo, pe lângă faptul că am început să pictez mai mult şi să fiu pentru prima dată îndrumat, eram permanent în contact cu lumea artei.“ Practic, avea cu cine discuta despre artă şi crede că asta era cel mai important.

Când vine vorba despre stilul pe care şi l-a format, Ionel Aungurenci spune că acesta este mai degrabă o entitate în metamorfoză pe tot parcursul vieţii. Însă chiar dacă se tot schimbă, el poartă amprenta unică a artistului.

„În acest moment al stilului meu, eu încerc să întrepătrund elementele unui tablou care par banale sau chiar lipsite de sens dacă sunt luate separat, însă împreună se completează şi devin un tot.“ Crede că e un fel de lecţie învăţată în viaţă: nu poţi analiza o fiinţă, un obiect, o acţiune eliminând contextul în care se află.

Cele mai multe picturi ale lui sunt făcute în cuţit, un instrument despre care spune că îi dă o libertate pe care pensula nu o poate oferi, pentru că este mai precisă şi mai previzibilă. În cuţit însă, nu ştie niciodată cum va arăta tuşa următoare şi poate obţine texturi mai variate şi, în acelaşi timp, mai expresive.

„Majoritatea picturilor mele sunt cu şi despre oameni. Mai precis, despre emoţiile pe care mi le transmit.“

E vorba, în general, despre oameni simpli, care fac activităţi obişnuite, care nu ies neapărat în evidenţă sau care pur şi simplu stau.

„Aş zice că sunt oameni care, prin gesturile lor, îmi transmit o stare care uneori este pozitivă, alteori e negativă şi fac asta cu o anumită sinceritate care mă atrage.“

Inspiraţia pictorului  poate veni în orice moment. De pildă, nu de mult, Ionel Aungurenci traversa Bucureștiul într-o zi de lucru cam pe la ora la care oamenii ies de la birou, iar oraşul freamătă atât de maşini, cât şi de pietoni. A căutat măcar un chip care să-i transmită sentimentul de fericire, dar fără succes: toţi trecătorii păreau obosiţi, îngânduraţi, fiecare în lumea lui. Genul acesta de observaţii îl inspiră şi se crede în stare să stea zile întregi doar ca să se uite la oameni.

Odată ideea plantată în mintea lui, procesul de creaţie îşi urmează firul. Uneori, poate fi o exprimare rapidă, o dorinţă de a-şi vedea gândurile puse pe pânză. Alteori, o lucrare poate să dureze zile sau chiar luni până când artistul decide cum vrea să arate.

„Unii artişti previzualizează sau schiţează cum vor să arate lucrarea la final. Eu prefer să o descopăr în timp ce lucrez.“

Niciodată nu ştie cum va arăta lucrarea la final, ceea ce face procesul de creaţie şi mai plăcut.

„La fiecare lucrare sunt ca un copil care aşteaptă emoţionat să-şi deschidă cadoul de Crăciun.“

Nici măcar culorile pe care le va folosi nu le stabileşte dinainte. A avut tablouri pe care le-a început în anumite nuanţe, pentru ca la final să fie totul diferit. Dar tocmai faptul că nu ştie de la început cum va arăta lucrarea îl face să picteze mereu cu plăcere şi fără aşteptări care l-ar putea dezamăgi la final.

„Aş putea spune că aloc câteva zile până la o săptămână pentru o lucrare. Dar asta înseamnă strict timpul lucrat, pentru că uneori pot face şi pauze. Nu pot picta oricând, trebuie să am o anumită dispo­ziţie, să simt că vreau să pictez în acel moment şi că mă voi concentra strict pe procesul de creaţie.“

Nu are un atelier pentru pictură, deşi visează la asta, însă are un „colţ al artistului“, cum îi spune el, amenajat în apartamentul în care locuieşte. Nişte rafturi cu materiale pentru pictură, tablouri terminate, completate de alte tablouri agăţate direct pe perete şi un şevalet mereu pregătit pentru o nouă lucrare, toate acestea compun zona preferată din casa lui Ionel Aungurenci.

„Când pictez, ascult mereu muzica pe care o aleg în funcţie de moment. De obicei, pun muzică italienească mai veche, dar diferite stiluri. Uneori, prefer muzica clasică sau reggae. Alegerea muzicii cred că e legată şi de subiectul picturii.“

Pictează în general în interior şi preferă să nu fie distras, pentru a se putea concentra sută la sută pe procesul creaţiei. Când pictează alături de alte persoane însă, îi place să observe ce realizează ceilalţi şi să facă schimb de opinii.

„Finalul unei picturi este totdeauna greu, pentru că aş putea lucra la nesfârşit şi tot ar mai fi câte ceva de făcut.“ Pur şi simplu, la un moment dat, spune că e suficient şi pune pensula jos. „E un fel de căutare a perfecţiunii, deşi ştii că nu o vei găsi niciodată.“

Majoritatea tablourilor semnate de Ionel Aungurenci sunt ulei pe pânză, lucrate în cuţit, însă mai obişnuieşte să folosească şi vopsele acrilice şi a început să facă şi colaje, în combinaţie cu vopsele. Încearcă să diversifice, pentru a obţine efecte şi texturi noi, însă favoritul, dintre toate materialele, rămâne uleiul.

Când vine vorba despre lucrările lui însă, nu e loc de o favorită. Există câteva pe care le îndrăgeşte mai mult, însă nu ar putea alege doar una dintre toate. Lucrează şi pe bază de comandă, dar îşi rezervă dreptul de a face o selecţie.

„Criteriul principal este ca lucrarea comandată să-mi placă în primul rând mie. M-aş simţi ca şi cum aş înşela dacă nu aş face-o.“ Când cineva face o comandă, de cele mai multe ori îi cere să fie după o imagine de care este ataşat emoţional, însă lui nu-i transmite acelaşi mesaj.

La o comandă de portret, de exemplu, Ionel Aungurenci solicită mai multe imagini din care el o alege pe cea care i se pare cea mai bună sau încearcă să ia câte ceva din fiecare. De multe ori însă, clientul se arată nemulţumit, în viziunea lui lucrarea fiind bună doar dacă seamănă cu modelul.

„În realitate, aportul artistului face o lucrare specială şi asta încerc mereu să-i fac pe clienţi să înţeleagă. Ca orice artist, prefer să aleg eu ce pictez pentru că aşa voi pune în lucrare tot ce am mai bun.“

 

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.