Autorul celei mai mari fraude crypto din istorie a fost arestat în Muntenegru

24 Mart. 2023, 13:32
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
24 Mart. 2023, 13:32 // Au Bani //  MD Bani

Fondatorul criptomonedei Terra, Do Kwon, care era dat în urmărire, a fost arestat în Muntenegru, a anunţat ministrul de interne de la Podgoriţa.

„Poliţia din Muntenegru a arestat o persoană suspectată că ar fi unul dintre cei mai căutaţi fugari din lume, sud-coreeanul Do Kwon, co-fondator şi CEO Terraform Labs”, a anunţat pe Twitter Filip Adzic.„Aşteptăm confirmarea oficială a identităţii sale”, a mai spus Adzic.

Suspectul a fost arestat pe aeroportul capitalei şi avea asupra sa documente de identitate false.

Organismul de supraveghere al pieţei de valori din SUA, SEC, l-a pus sub acuzare pe Do Kwon la mijlocul lunii februarie pentru punerea la cale a unei fraude de mai multe miliarde de dolari în criptoactive.

Interpol a emis o notificare roşie în septembrie pentru a-l localiza, la cererea procurorilor sud-coreeni. Procuratura a cerut Ministerului de Externe de la Seul să îi revoce paşaportul, susţinând că Do Kwon era fugar.

Prăbușirea criptomonedei Terra a dus la pierderi de 40 de miliarde de dolari

Prăbuşirea Terraform Labs şi prăbuşirea criptomonedei Terra de anul trecut au făcut ca investitorii să piardă aproape 40 de miliarde de dolari şi au zguduit piaţa globală a criptomonedelor.

Terraform Labs a propus o criptomonedă stabilă, sau „stablecoin”, Terra. În principiu, preţul unui stablecoin este susţinut de cel al unei monede tradiţionale sau al activelor corporale, ceea ce garantează investitorilor mai multă stabilitate în lumea foarte volatilă a criptomonedelor. Însă stabilitatea unora dintre aceste criptomonede nu este asigurată de rezervele valutare, ci de un algoritm care face arbitraje pe baza cererii şi ofertei unei alte criptomonede. A fost şi cazul Terra, care a fost susţinut de criptoactivul Luna, dezvoltat de Garda Foundation.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Cum au fost înșelați investitorii în criptomoneda Terra

Potrivit plângerii SEC, Terraform şi Do Kwon „au înşelat în mod repetat investitorii”, susţinând că o aplicaţie populară de plată coreeană a folosit tehnologia din spatele Terra pentru a reglementa tranzacţii care ar creşte valoarea Luna.

Schema Terraform Labs „a fost pur şi simplu o fraudă umflată de un pseudo stablecoin algoritmic, al cărui preţ era controlat de inculpaţi şi nu de cod informatic oarecare”, a declarat Gurbir Grewal, un înalt responsabil oficial al SEC.

În aprilie 2022, valoarea Terra a atins cel mai înalt nivel. Potrivit CoinMarketCap, atunci era al patrulea cel mai important stablecoin şi a zecea criptomonedă ca valoare de piaţă. Peste o lună, Terra şi-a pierdut mai mult de jumătate din valoare în doar 24 de ore, provocând panică. Foarte rapid, stablecoin-ul şi tokenul său Luna au scăzut la zero, afectând economiile multor investitori mici. Autorităţile sud-coreene au deschis de atunci mai multe anchete penale în acest caz.

23 Apr. 2026, 17:20
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Apr. 2026, 17:20 // Actual //  Grîu Tatiana

Ministerul Apărării administrează 583 de locuințe de serviciu, însă o parte dintre acestea sunt utilizate necorespunzător sau ținute fără a fi locuite, arată auditul realizat de Curtea de Conturi.

La 31 decembrie 2025, fondul locativ destinat militarilor și angajaților civili avea o suprafață totală de 26 590,8 de metri pătrați și o valoare inițială de 181,4 milioane de lei. Cele mai multe apartamente sunt în Chișinău – 447, urmate de Florești – 103, Cahul – 18 și Bălți – 15.

Potrivit legii, militarii care nu dispun de locuință în garnizoana unde activează beneficiază de locuință de serviciu pe durata activității, iar după eliberarea din serviciu trebuie să o părăsească în termen de trei luni.

Problemele au fost identificate în contextul reorganizării fondului locativ din Florești. În martie 2025, Ministerul a transmis în proprietatea satului Lunga 148 de apartamente din patru blocuri locative. Imobilele aveau o suprafață totală de 7 730,24 de metri pătrați, o valoare contabilă de 1,8 milioane de lei și un grad de uzură de 96%.

Ulterior, apartamentele transmise au fost repartizate cu drept de proprietate unor categorii de beneficiari, inclusiv militari în rezervă și familiile acestora, în baza deciziilor autorităților locale. În acest proces, auditorii au descoperit nereguli: 15 locuințe de serviciu nu erau locuite, deși erau atribuite, iar în alte 20 de cazuri apartamentele erau deținute de persoane care nu mai aveau dreptul legal să beneficieze de ele.

„În aceste condiții, persoanele în cauză urmează a fi evacuate silit”, se menționează în raport, care evidențiază și „deficiențe și omisiuni în administrarea conformă și eficientă a fondului locativ”.

În timpul auditului, Ministerul a intervenit: în 15 cazuri au fost înaintate preavize pentru eliberarea benevolă a locuințelor, iar pentru celelalte situații au fost inițiate acțiuni procesuale, inclusiv măsuri de executare silită.

Auditul concluzionează că, în lipsa unui control riguros, astfel de situații pot apărea chiar în procesul de gestionare și redistribuire a locuințelor de serviciu, afectând utilizarea eficientă a acestora.