Carne de porc, specie pe cale de dispariție. Efectivul s-a redus cu 33%

01 Aug. 2025, 11:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
01 Aug. 2025, 11:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În perioada ianuarie–iunie 2025, sectorul zootehnic din Republica Moldova a înregistrat evoluții mixte, cu scăderi semnificative în producția de carne, dar și creșteri consistente în producția de lapte și ouă, potrivit datelor oficiale publicate de autorități, potrivit datelor Biroului Național de Statistică.

Producția totală de animale în greutate vie a scăzut cu 10,9% față de aceeași perioadă a anului precedent. Acest declin a fost determinat în principal de diminuarea producției în întreprinderile agricole cu 14,9%, în timp ce gospodăriile populației au înregistrat o scădere mai moderată de 3,4%.

În contrast, producția de lapte a cunoscut o creștere semnificativă de 7,7%. Întreprinderile agricole au raportat un avans de 22,8%, iar gospodăriile populației – de 4,4%, semnalând o dinamică pozitivă în acest segment.

De asemenea, producția de ouă a crescut cu 4,1%, impulsionată de majorarea livrărilor înregistrate atât în fermele specializate (+6,1%), cât și în gospodăriile individuale (+2,0%).

În ceea ce privește efectivul de animale la 1 iulie 2025, datele arată o ușoară redresare în unele categorii. Numărul bovinelor din întreprinderile agricole a crescut cu 7,9%, la fel și cel al ovinelor și caprinelor (+7,9%). Efectivul de păsări a înregistrat un plus de 1,9%. În schimb, efectivul de porcine s-a redus cu peste o treime comparativ cu aceeași dată a anului trecut, semnalând dificultăți majore în această ramură a sectorului.

Aceste evoluții reflectă un dezechilibru tot mai accentuat între ramurile zootehniei, afectate de factori economici, sanitari și climatici, dar și o posibilă reorientare a fermierilor spre activități mai stabile, cum ar fi producția de lapte și ouă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Feb. 2026, 12:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Feb. 2026, 12:44 // Actual //  Ursu Victor

Irbit Motorcycle Plant (IMZ), singurul producător rus de motociclete grele cu ataș, a decis să mute producția în China, pe fondul unui declin de durată provocat de sancțiuni, probleme logistice și pierderea piețelor-cheie după declanșarea războiului la scară largă din Ucraina. Informația este relatată de publicația 7×7.

Potrivit sursei, încă din 2022 uzina transferase parțial asamblarea din regiunea Sverdlovsk în Kazahstan, încercând să ocolească sancțiunile occidentale și să mențină accesul la componente importate, care reprezentau peste 70% din motocicletele „Ural”. Măsura nu a fost însă suficientă pentru a opri pierderile.

Lovitura decisivă a venit în 2025, când administrația președintelui SUA Donald Trump a majorat la 25% taxele vamale pentru importurile din Kazahstan, făcând nerentabil exportul motocicletelor „Ural” pe piața americană — una dintre cele mai importante pentru companie.

În aceste condiții, conducerea IMZ a semnat un acord cu compania chineză Yingang. În 2026 a fost prezentat noul model Ural Neo 500, complet proiectat și produs în China. Motocicleta păstrează atașul emblematic al mărcii, dar diferă radical de modelele clasice „Ural” ca design și dotări. Lansarea pe piață este programată pentru mai–iunie 2026, la un preț estimat de 15.000 de dolari, față de aproximativ 20.000 de dolari pentru fostul model-fanion Ural Gear Up.

Relocarea producției a devenit inevitabilă după o serie de eșecuri. Sancțiunile din 2022 au întrerupt livrările unor componente esențiale — frâne Brembo, anvelope Heidenau, bujii NGK și rulmenți SKF. În paralel, „contra-sancțiunile” introduse de Vladimir Putin în 2022, inclusiv interdicția exportului unor produse precum motocicletele, precum și creșterea de patru ori a costurilor logistice, au afectat grav vânzările.

Până la război, 40% din vânzările IMZ mergeau către SUA, 30% către Europa și 25% către Asia. Mutarea temporară în Kazahstan a permis reluarea parțială a exporturilor, dar nu a rezolvat problemele structurale. Până în 2024, secția din Irbit ajunsese la doar doi asamblori, iar în 2025 a trecut exclusiv la producția de piese și servicii de garanție. Producția din Kazahstan, care ajunsese la 300 de motociclete pe lună, a fost subminată de noile tarife americane.

În 2016, uzina declara public că se mândrește cu rezistența față de „chinezificarea generală”. Astăzi, constată 7×7, IMZ este nevoită să urmeze același drum parcurs deja de numeroși producători auto ruși după 2022.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!