Ce s-a întâmplat cu IMPERIUL DE MILIARDE lăsat în urmă de Dinu Patriciu, prietenul lui Ion Sturza

Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în 2014 la Londra, unde se mutase la începutul acelui an. De la preluarea Rompetrol în 1998, numele lui Dinu Patriciu a fost legat indisolubil de evoluţia companiei. Strategia omului de afaceri a fost să folosească Rompetrol ca punct central al unui holding pe care l-a înfiinţat în Olanda şi care a ajuns să cuprindă în 2009 peste 20 de companii, cu afaceri de 8,7 miliarde de dolari în 2008. La momentul decesului, Dinu Patriciu se afla în proces de divorţ cu soţia sa Dana, care ceruse jumătate din averea omului de afaceri. Următorul termen al procesului era stabilit pentru finalul anului respectiv, scrie businessmagazin.ro.

Arhitectul Patriciu

În 1990 Dinu Patriciu, de profesie arhitect, înfiinţa prima firmă din România, Alpha, cu activităţi în demeniul arhitecturii şi construcţiilor. În 1993, Rompetrol se privatiza prin metoda MEBO; cifra de afaceri a companiei avea să scadă în anii imediat următori privatizării la sub 6 milioane de dolari. La cinci ani după privatizare, Dinu Patriciu şi Sorin Marin preluau Rompetrol, pentru ca un an mai târziu să preia şi rafinăria Vega Ploieşti. În doar nouă luni de la preluare, cifra de afaceri a rafinariei Vega se tripla, iar sediul central al companiei era mutat in Olanda.

În 2007, compania kazahă KazMunaiGas achiziţiona 75% din acţiunile Rompetrol Group contra sumei de 1,6 miliarde de euro, transformându-l pe Dinu Patriciu în cel mai bogat om de afaceri din România. Ion Sturza fostul premieri al Republicii Moldova și actual om de acarei a jucat un rol importamt în tranzacția dintre kazahi și Patriciu. Doi ani mai târziu, la scurt timp după ce Rompetrol investea 16 milioane de euro în informatizarea benzinăriilor, KazMunaiGas devenea acţionar unic al grupului Rompetrol prin achiziţia pachetului de 25% rămas în posesia lui Dinu Patriciu.

Dinu Patriciu şi Rompetrol au fost însă implicaţi în mai multe controverse, unele legate de datorii care s-au transformat într-o pagubă de sute de milioane de dolari pentru stat.

Astfel, în 2003, în guvernarea Năstase, datoriile istorice ale Rompetrol, companie achiziţionată de Dinu Patriciu în 2000 cu 50 mil. dolari, au fost transformate în obligaţiuni subscrise de Ministerul Finanţelor ce urma să fie recuperate şapte ani mai târziu (în 2010). Afacerea este anchetată de DIICOT, iar sub acuzare au fost puşi deja foştii miniştri Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu (în timpul cărora a fost perfectată înţelegerea), Gheorghe Pogea şi Sebastian Vlădescu (care în 2010 nu ar fi făcut, potrivit anchetatorilor, demersuri consistente pentru recuperarea banilor statului). În 2010, la termenul convenit, compania, trecută între timp în proprietatea KazMunaiGas, nu a răscumpărat obligaţiunile, iar statul s-a trezit proprietar pe 44% din Rompetrol, fără a avea însă un cuvânt de spus, fiind acţionar minoritar. În 2013 s-a realizat „Memorandumul de înţelegere“ între statul român şi The Rompetrol Group, semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013.

Dealul dintre statul român și kazahi

Acesta s-a transformat într-un proiect de lege care a fost adoptată în octombrie 2013 de Parlament. Memorandumul (devenit lege) prevedea ca statul român, care controla 44,6% din acţiunile Rompetrol Rafinare, să cedeze un pachet de 26% grupului Rompetrol pentru 200 mil. dolari. KazMunaiGas se angaja să constituie un fond de investiţii kazaho-român, în care Rompetrol să deţină 80% din acţiuni şi statul român 20%, care să investească în următorii ani un miliard de dolari în proiecte din sectorul energetic (între care 400 mil. dolari banii pe care îi datora statului român). În schimb, statul primea acţiuni la Rompetrol şi renunţa la litigiile care vizau recuperarea sumelor datorate din nerăscumpărarea în 2010 a obligaţiunilor.

Preşedintele Băsescu a sesizat Curtea Constituţională, care a declarat legea neconstituţională (pe motiv că o lege nu reglementează contracte). Astfel că în ianuarie 2014 premierul Ponta a semnat o hotărâre de guvern prin care a fost adoptat memorandumul de înţelegere cu kazahii. Acest mod de operare a atras atenţia procurorilor, scria ZF.

Fiicile lui Patriciu, condamnate de Tribunalul din București

La jumătatea lui 2018, Ana şi Maria Patriciu, fiicele lui Patriciu, precum şi a doua soţie a acestuia, Dana Rodica Patriciu, au fost condamnate la prima instanţă de către Tribunalul Bucureşti la plata a peste 200 milioane dolari către Ministerul Finanţelor Publice. Suma reprezenta o creanţă petrolieră a statului român asupra Libiei (valoarea lucrărilor de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră efectuate de statul român în Libia în perioada 1980-1992), recuperată de Rompetrol la începutul anilor ’90 şi care ar fi fost destinată bugetului de stat. Judecătorii au decis că fiecare dintre cele trei are obligaţii de plată proporţional cu cota care le-a revenit din moştenirea lăsată de Dinu Patriciu.

Antreprenorii români au obiceiul de a controla afacerile cu o mână de fier. Pe de altă parte, studii realizate la nivel internaţional arată că 80% din firmele antreprenoriale au o durată de viaţă de maximum cinci ani.

Iar dintre cele care depăşesc acest prag, 80% au o durată de viaţă de maximum 30 de ani – poate pentru că destinul lor se leagă strâns de perioada în care fondatorul se ocupă direct de firmă.

#Patriciu #miliarde #Afaceri

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Fostul director executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, afirmă că sistarea importurilor de carne de pasăre din Ucraina arată cât de vulnerabilă este Republica Moldova în domeniul securității alimentare și că autoritățile trebuie să elaboreze urgent o strategie de autosuficiență.

„E nevoie de Strategia privind autosuficiență alimentară ca parte componentă a securității alimentare”, susține Slusari. Potrivit lui, în prezent Moldova depinde în proporție de aproximativ 30% de importurile de carne de pasăre, iar trei sferturi din aceste importuri provin din Ucraina.

El avertizează că producătorii locali au capacitatea de a înlocui o parte din importuri, însă nu imediat. „Producătorii autohtoni dispun de un potențial de înlocuire a importurilor, însă le-ar fi mai greu de făcut acest lucru imediat. Drept urmare, apar riscuri de deficit și creșterea prețurilor. Neoliberali din PAS vor striga că noi fără importuri nu putem trăi”, a declarat Slusari.

Fostul lider al fermierilor consideră că Ministerul Agriculturii ar fi trebuit deja să stabilească, împreună cu asociațiile de profil, o listă de produse agroalimentare ce pot fi asigurate aproape integral din producția internă. „Ministerul Agriculturii demult ar trebui să analizeze și să aprobe împreună cu asociațiile ramurale lista produselor agroalimentare, cu care țara poate fi aprovizionată la 90–100% din producere internă”, a menționat el.

Slusari pledează și pentru măsuri concrete de sprijin: „Era necesar de stabilit și măsurile financiare, tarifare și de alt gen – poziționare pe rafturi, anumite priorități la achiziții publice, programe de alimentare la școli și grădinițe – care ar permite să atingă acest rezultat de autosuficiență alimentară”.

Acesta mai afirmă că Republica Moldova are potențial de autoaprovizionare cu mai multe produse de bază. „Oare nu au producătorii autohtoni potențial pentru aprovizionarea aproape totală a țării cu făină, ulei vegetal, lapte, carne de pasăre, oaie și porc, multe fructe și legume? Repet, fiecare produs pentru autoaprovizionare urmează a fi discutat minuțios cu organizațiile profesionale. Se face o analiză detaliată a piețelor regionale și a situației reale în țară. Să nu cheltuim resurse pentru aventuri”, a precizat Slusari.

În opinia sa, este nevoie de o abordare sistemică și de corelarea acestei strategii cu alte politici din domeniu. „Abordarea sistemică este cheia succesului la orice reformă”, a conchis fostul director executiv al Asociației „Forța Fermierilor”.

Ministerul Agriculturii a precizat astăzi că suspendarea temporară a importurilor dintr-o singură țară nu presupune automat apariția unui deficit pe piața internă. Operatorii economici ar putea compensa lipsa prin diversificarea surselor de import.