Ce s-a întâmplat cu IMPERIUL DE MILIARDE lăsat în urmă de Dinu Patriciu, prietenul lui Ion Sturza

Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în 2014 la Londra, unde se mutase la începutul acelui an. De la preluarea Rompetrol în 1998, numele lui Dinu Patriciu a fost legat indisolubil de evoluţia companiei. Strategia omului de afaceri a fost să folosească Rompetrol ca punct central al unui holding pe care l-a înfiinţat în Olanda şi care a ajuns să cuprindă în 2009 peste 20 de companii, cu afaceri de 8,7 miliarde de dolari în 2008. La momentul decesului, Dinu Patriciu se afla în proces de divorţ cu soţia sa Dana, care ceruse jumătate din averea omului de afaceri. Următorul termen al procesului era stabilit pentru finalul anului respectiv, scrie businessmagazin.ro.

Arhitectul Patriciu

În 1990 Dinu Patriciu, de profesie arhitect, înfiinţa prima firmă din România, Alpha, cu activităţi în demeniul arhitecturii şi construcţiilor. În 1993, Rompetrol se privatiza prin metoda MEBO; cifra de afaceri a companiei avea să scadă în anii imediat următori privatizării la sub 6 milioane de dolari. La cinci ani după privatizare, Dinu Patriciu şi Sorin Marin preluau Rompetrol, pentru ca un an mai târziu să preia şi rafinăria Vega Ploieşti. În doar nouă luni de la preluare, cifra de afaceri a rafinariei Vega se tripla, iar sediul central al companiei era mutat in Olanda.

În 2007, compania kazahă KazMunaiGas achiziţiona 75% din acţiunile Rompetrol Group contra sumei de 1,6 miliarde de euro, transformându-l pe Dinu Patriciu în cel mai bogat om de afaceri din România. Ion Sturza fostul premieri al Republicii Moldova și actual om de acarei a jucat un rol importamt în tranzacția dintre kazahi și Patriciu. Doi ani mai târziu, la scurt timp după ce Rompetrol investea 16 milioane de euro în informatizarea benzinăriilor, KazMunaiGas devenea acţionar unic al grupului Rompetrol prin achiziţia pachetului de 25% rămas în posesia lui Dinu Patriciu.

Dinu Patriciu şi Rompetrol au fost însă implicaţi în mai multe controverse, unele legate de datorii care s-au transformat într-o pagubă de sute de milioane de dolari pentru stat.

Astfel, în 2003, în guvernarea Năstase, datoriile istorice ale Rompetrol, companie achiziţionată de Dinu Patriciu în 2000 cu 50 mil. dolari, au fost transformate în obligaţiuni subscrise de Ministerul Finanţelor ce urma să fie recuperate şapte ani mai târziu (în 2010). Afacerea este anchetată de DIICOT, iar sub acuzare au fost puşi deja foştii miniştri Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu (în timpul cărora a fost perfectată înţelegerea), Gheorghe Pogea şi Sebastian Vlădescu (care în 2010 nu ar fi făcut, potrivit anchetatorilor, demersuri consistente pentru recuperarea banilor statului). În 2010, la termenul convenit, compania, trecută între timp în proprietatea KazMunaiGas, nu a răscumpărat obligaţiunile, iar statul s-a trezit proprietar pe 44% din Rompetrol, fără a avea însă un cuvânt de spus, fiind acţionar minoritar. În 2013 s-a realizat „Memorandumul de înţelegere“ între statul român şi The Rompetrol Group, semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013.

Dealul dintre statul român și kazahi

Acesta s-a transformat într-un proiect de lege care a fost adoptată în octombrie 2013 de Parlament. Memorandumul (devenit lege) prevedea ca statul român, care controla 44,6% din acţiunile Rompetrol Rafinare, să cedeze un pachet de 26% grupului Rompetrol pentru 200 mil. dolari. KazMunaiGas se angaja să constituie un fond de investiţii kazaho-român, în care Rompetrol să deţină 80% din acţiuni şi statul român 20%, care să investească în următorii ani un miliard de dolari în proiecte din sectorul energetic (între care 400 mil. dolari banii pe care îi datora statului român). În schimb, statul primea acţiuni la Rompetrol şi renunţa la litigiile care vizau recuperarea sumelor datorate din nerăscumpărarea în 2010 a obligaţiunilor.

Preşedintele Băsescu a sesizat Curtea Constituţională, care a declarat legea neconstituţională (pe motiv că o lege nu reglementează contracte). Astfel că în ianuarie 2014 premierul Ponta a semnat o hotărâre de guvern prin care a fost adoptat memorandumul de înţelegere cu kazahii. Acest mod de operare a atras atenţia procurorilor, scria ZF.

Fiicile lui Patriciu, condamnate de Tribunalul din București

La jumătatea lui 2018, Ana şi Maria Patriciu, fiicele lui Patriciu, precum şi a doua soţie a acestuia, Dana Rodica Patriciu, au fost condamnate la prima instanţă de către Tribunalul Bucureşti la plata a peste 200 milioane dolari către Ministerul Finanţelor Publice. Suma reprezenta o creanţă petrolieră a statului român asupra Libiei (valoarea lucrărilor de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră efectuate de statul român în Libia în perioada 1980-1992), recuperată de Rompetrol la începutul anilor ’90 şi care ar fi fost destinată bugetului de stat. Judecătorii au decis că fiecare dintre cele trei are obligaţii de plată proporţional cu cota care le-a revenit din moştenirea lăsată de Dinu Patriciu.

Antreprenorii români au obiceiul de a controla afacerile cu o mână de fier. Pe de altă parte, studii realizate la nivel internaţional arată că 80% din firmele antreprenoriale au o durată de viaţă de maximum cinci ani.

Iar dintre cele care depăşesc acest prag, 80% au o durată de viaţă de maximum 30 de ani – poate pentru că destinul lor se leagă strâns de perioada în care fondatorul se ocupă direct de firmă.

#Patriciu #miliarde #Afaceri

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Circa 17,5 lei din tariful de 26,14 lei pentru un metru cub de gaze reprezintă costul de achiziție, iar aproximativ 5 lei revin distribuției, potrivit explicațiilor oferite de Dorin Junghietu. Acesta susține că principala presiune asupra facturilor vine din scumpirile internaționale și anunță compensații pentru familiile aflate în dificultate.

Junghietu afirmă că, în ultimele luni, prețurile gazelor pe piața internațională au crescut cu peste 40%, pe fondul conflictelor din Orientul Mijlociu, al deficitului de gaze și al cererii ridicate.

„La începutul anului a fost estimat un preț de circa 360 de dolari pentru mia de metri cubi. Între timp, prețul a sărit la peste 1.000 de dolari. Mai ales în contextul unui tarif atât de mare, este legitim ca oamenii să pună întrebări și să audă răspunsuri clare și transparente”, a scris Junghietu.

Potrivit cifrelor prezentate de acesta, TVA-ul de 8% reprezintă 1,94 lei din prețul unui metru cub. Cea mai mare componentă rămâne costul gazelor procurate, despre care Junghietu spune că depinde de factori externi.

„17,5 lei constituie costul de achiziție a gazului, adică prețul cu care acesta se vinde pe piață. Noi nu procurăm mai scump decât alții, îl cumpărăm la prețul la care este disponibil. Revin la costul de procurare a gazului, acești 17 lei depind de factori externi și nu de noi sau condițiile noastre”, a explicat el.

Referindu-se la criticile privind eficiența Energocom, Junghietu a precizat că administrarea și activitatea de furnizare a companiei reprezintă 0,54 lei din prețul unui metru cub.

„S-a vorbit foarte mult despre eficiența Energocom. Toată administrarea Energocom, furnizare, rentabilitate, salarii, sediu, toate acestea pentru 180 de oameni care se asigură că toată țara are gaz reprezintă 0,54 lei din factură”, a declarat acesta.

Transportul gazelor, asigurat de Vestmoldtransgaz, reprezintă alți 0,59 lei. Junghietu a respins criticile privind această componentă a tarifului.

„O altă critică frecventă cu care se manipulează este transportul, și anume activitatea Vestmoldtransgaz. Transportul ne costă 0,59 lei din factură. Și trebuie să înțelegem că este un proces complex, gestiunea unor conducte mari care transportă gaze naturale”, a menționat el.

Distribuția costă circa 5 lei pentru un metru cub și include activitatea celor 12 întreprinderi din subordinea Moldovagaz, printre care Chișinău-Gaz, Bălți-Gaz și Ialoveni-Gaz. Potrivit lui Junghietu, acestea au aproximativ 5.000 de angajați, majoritatea fiind personal tehnic, de intervenție și execuție.

„Adică echipe de intervenție, lăcătuși, controlori de contoare, ingineri. Da, este nevoie de eficientizat aceste 12 întreprinderi. Am început comasarea lor într-o unitate mai eficientă, însă acest lucru durează și să nu uităm cine deține controlul la această societate pe acțiuni, acționarul majoritar al Moldovagaz este Gazprom-ul”, a scris Junghietu.