Cea mai nouă companie aeriană românească a început să opereze zboruri regulate

28 Mart. 2023, 12:42
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
28 Mart. 2023, 12:42 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Cea mai nouă companie aeriană românească, AirConnect, înființată în 2022, a început de luni, 27 martie, operarea de zboruri regulate, scrie StartupCafe.ro.

Zborurile vor fi atât interne, din București, către orașe precum Baia Mare, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș, cât și externe, din București și Cluj, către Budapesta.

Din luna iunie, vor fi operate noi rute, estivale, în străinătate și în România: între București și Dubrovnik și între Constanța și Cluj, Oradea, Suceava, Timișoara.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Directorul General al Air Connect este Tudor Constantinescu. Potrivit HotNews.ro, Tudor Constantinescu este unul dintre cei care au pus bazele companiei Blue Air – Airline Management Solutions, care a preluat, în schimbul a 6 milioane de lei românești, brandul şi activitatea Blue Air, primind şi licenţa pentru transport aerian. El și Luciana Păunescu şi-au vândut acţiunile, apoi, alături de alţi patru investitori privaţi, Constantinescu a pus bazele AirConnect.

În 2022, AirConnect a operat zboruri charter către Grecia, Turcia, în parteneriat cu touroperatori precum Karpaten Turism, Dertour, Cocktail Holidays, AeroVacanțe.

12 Iun. 2026, 12:23
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
12 Iun. 2026, 12:23 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Băncile din Republica Moldova vor fi obligate să afișeze mai clar toate comisioanele pentru conturile bancare, să permită schimbarea mai simplă a băncii și să ofere tuturor cetățenilor acces la un cont cu servicii de bază, potrivit unui nou proiect de lege avizat de Executiv. Documentul transpune o directivă europeană și urmărește să crească protecția consumatorilor și accesul la servicii financiare.

Una dintre cele mai importante prevederi obligă băncile să ofere clienților, înainte de semnarea contractului, un document standardizat cu toate comisioanele percepute pentru serviciile aferente conturilor de plăți. Informațiile vor trebui prezentate clar, separat de alte acte și într-un limbaj ușor de înțeles.

În plus, fiecare client va primi gratuit, cel puțin o dată pe an, un raport complet cu toate taxele și comisioanele achitate în ultimele 12 luni, inclusiv dobânzile pentru overdraft și dobânzile acumulate în cont.

Proiectul mai prevede crearea unei platforme online oficiale unde oamenii vor putea compara comisioanele practicate de toate băncile din Moldova. Instituțiile financiare vor fi obligate să anunțe modificările de taxe cu cel puțin 10 zile înainte de aplicare.

O altă schimbare importantă vizează transferul conturilor bancare. Clienții vor putea schimba mai ușor banca, fără proceduri complicate, inclusiv cu transferul plăților recurente și al debitărilor directe. Noua bancă va trebui să înceapă procedura în maximum două zile lucrătoare de la solicitarea consumatorului.

Legea introduce și obligația ca toate băncile să ofere conturi de plăți cu servicii de bază. Acestea vor permite depuneri și retrageri de bani, transferuri, plăți online și utilizarea cardurilor bancare.

Pentru persoanele vulnerabile financiar, serviciile de bază vor fi gratuite. Categoria include persoanele care beneficiază de plăți sociale și au venituri lunare ce nu depășesc salariul minim pe economie.

Documentul stabilește și reguli împotriva discriminării. Băncile nu vor putea refuza deschiderea unui cont pe criterii de naționalitate sau domiciliu, iar solicitanții de azil și persoanele fără domiciliu stabil vor avea dreptul la un cont de bază.

În cazul unui refuz, banca va fi obligată să explice motivul în scris și gratuit, în termen de cel mult două zile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!