Colaps pe piața muncii! Doar 4 din 10 moldoveni mai lucrează legal

Piața muncii din Republica Moldova dă semne îngrijorătoare de retragere, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică pentru trimestrul I al anului 2025. Rata de participare la forța de muncă a persoanelor de 15 ani și peste a coborât la 40,9%, în scădere cu 3,9 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, rata de ocupare a populației din această categorie a ajuns la 39,1%, cu 3,8 p.p. mai puțin decât în 2024.

Populația ocupată totală a fost estimată la 772.700 de persoane, marcând o scădere de aproape 10% față de primul trimestru al anului trecut. Paradoxal, deși femeile constituie 51,6% din totalul persoanelor ocupate, bărbații au o rată de ocupare mai mare: 41,5% față de 37,2%. În urban, ocuparea atinge 47%, în timp ce în mediul rural coboară la doar 33,2%.

În segmentul de vârstă activă (20–64 ani), doar 55,7% din populație participă la piața muncii – un recul semnificativ față de nivelul de 59,4% din 2024. Rata de ocupare pentru acest grup este de 53,2%, în scădere cu 3,6 p.p. față de anul trecut.

Un indicator și mai alarmant este rata de inactivitate: 59,1% dintre persoanele de 15 ani și peste nu fac parte din forța de muncă. Aceasta este chiar mai mare în mediul rural (65,4%) și în rândul femeilor (61,4%).

Vârsta medie a unei persoane ocupate este de 44 de ani. Cei mai mulți angajați lucrează în sectorul serviciilor (64,2%), iar 33,6% sunt angajați în instituții publice. Totodată, 14,5% sunt lucrători pe cont propriu, iar 3,1% lucrează fără plată în gospodărie.

Munca informală rămâne o problemă: 13,7% dintre toți lucrătorii sunt angajați informal, iar în construcții mai bine de jumătate din forța de muncă este neoficială.

Numărul șomerilor a fost estimat la 35.200, în scădere față de 39.700 în 2024. Rata generală a șomajului este de 4,4%, dar în rândul tinerilor de 15–24 ani urcă la un nivel șocant de 12,8%.

Șomajul afectează mai mult bărbații (4,9%) decât femeile (3,8%) și este aproape egal între urban (4,4%) și rural (4,3%).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#informal #someri #angajati

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.