Concurență dură pentru bănci! Moldovenii au stabilit un nou record privind numărul de tranzacții realizate cu Revolut

04 Sept. 2023, 14:44
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
04 Sept. 2023, 14:44 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Super aplicația financiară are, în prezent, 35.000 de clienți, după ce în doar o lună de la lansare înregistra 10.000 de clienți pe piața locală.

Faptul că 66% dintre transferuri sunt direcționate către Moldova reprezintă o dovadă a faptului că Revolut își confirmă misiunea de a provoca o schimbare radicală în mediul financiar din această țară și de a consolida incluziunea financiară a unor categorii diverse de public.

„Aducem cu o veste îmbucurătoare pentru utilizatorii din Republica Moldova, deoarece am decis să prelungim oferta de bun venit pentru clienții din această piață. Este vorba de perioada de gratuitate pentru transferurile efectuate cu Revolut de către clienții din Moldova  ”, a declarat Arsenii Dergachev – Head of Lite Product la Revolut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Revolut s-a lansat în 2015 în Marea Britanie cu servicii de transfer de bani şi schimb valutar, fiind iniţial reglementată de Autoritatea de Conduită Financiară din Marea Britanie.

În vara anului 2021, startup-ul Revolut a strâns o finanţare de aproximativ 800 de milioane de dolari de la mai mulţi investitori – care evaluau compania la 33 de miliarde de dolari, ceea ce făcea din Revolut cel mai valoros fintech la acel moment, scria publicaţia Forbes.

Printre co-fondatori este miliardarul Nikolai Storonski, care este și director executiv al aplicației financiare. Acesta a renunțat la cetățenia rusă. De asemenea, tatăl său, care este directorul Gazprom Promgaz, institutul de cercetare al gigantului rus, este vizat de sancțiunile aplicate de autoritățile de la Kiev, în contextul războiului declanșat de armata rusă în Ucraina, la ordinul președintelui Vladimir Putin.

În iulie 2021, Nikolai Storonsky deţinea peste 20% din compania Revolut – care valorau circa 7,1 miliarde de dolari, în creştere de la aproximativ 1,1 miliarde de dolari în martie 2020. Compania înregistra un număr de aproximativ 2.200 de angajaţi în 2020.

07 Iun. 2026, 09:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Iun. 2026, 09:18 // Actual //  Ursu Victor

Deficitul bugetului federal al Rusia a continuat să se adâncească în primele cinci luni ale anului 2026, ajungând la 6 trilioane de ruble, echivalentul a aproximativ 66 de miliarde de euro. Potrivit datelor preliminare publicate de Ministerul rus al Finanțelor, deficitul reprezintă 2,6% din PIB-ul țării.

Nivelul deficitului este de două ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut și depășește cu aproximativ 60% ținta anuală stabilită de autorități. Pentru întreg anul 2026, guvernul rus a prevăzut un deficit de 3,79 trilioane de ruble, adică aproximativ 42 de miliarde de euro.

Ministrul rus al Finanțelor, Anton Siluanov, a admis recent că deficitul bugetar va fi mai mare decât s-a estimat inițial, însă a susținut că acest lucru nu va necesita o creștere semnificativă a împrumuturilor interne.

Datele oficiale arată că veniturile care nu provin din petrol și gaze au crescut cu 12,4%, până la 11,8 trilioane de ruble (circa 130 de miliarde de euro). Totuși, veniturile totale ale bugetului au avansat cu doar 0,3%, până la 14,8 trilioane de ruble (aproximativ 163 de miliarde de euro), din cauza prăbușirii cu aproape 30% a încasărilor din sectorul petrolier și gazier.

În același timp, cheltuielile statului au crescut cu 17%, ajungând la 20,8 trilioane de ruble, echivalentul a aproape 229 de miliarde de euro. Acestea reprezintă deja 47,2% din totalul cheltuielilor planificate pentru întreg anul.

Ministerul Finanțelor de la Moscova estimase inițial o majorare anuală a cheltuielilor de doar 2,7%, însă ritmul actual sugerează o depășire semnificativă a planului bugetar.

Totodată, Anton Siluanov a lăsat să se înțeleagă că obiectivul de eliminare a deficitului primar al bugetului federal a fost amânat din nou și nu va putea fi atins înainte de anul 2029.

La rândul său, viceguvernatorul Banca Centrală a Rusiei, Alexei Zabotkin, a avertizat că întârzierea echilibrării finanțelor publice ar putea influența politica monetară și nivelul dobânzilor.

Anul trecut, deficitul bugetar al Rusiei a ajuns la 5,7 trilioane de ruble (aproximativ 63 de miliarde de euro), de aproape cinci ori peste nivelul prevăzut inițial și cel mai ridicat raportat la PIB de la pandemia din 2020.

Potrivit presei ruse, Ministerul Finanțelor intenționează să modifice parametrii bugetului federal pentru 2026 fără dezbateri publice ample în Parlament, pe fondul presiunilor crescânde asupra finanțelor statului generate de cheltuielile în creștere și de diminuarea veniturilor din exporturile energetice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!