Contrabandă cu Bitcoin de 4 milioane lei: director de companie, condamnat la 5 ani de închisoare

01 Sept. 2025, 11:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Sept. 2025, 11:57 // Actual //  Ursu Victor

La 29 august, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința în dosarul unui fost director de companie, acuzat de contrabandă. Instanța l-a găsit vinovat și i-a aplicat o pedeapsă de 5 ani de închisoare, cu suspendare condiționată pe un termen de 3 ani de probațiune.

Totodată, acțiunea civilă înaintată de Ministerul Finanțelor a fost admisă parțial, inculpatul fiind obligat să achite 815 mii de lei. De asemenea, instanța a dispus confiscarea specială a mijloacelor bănești rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate.

Potrivit probatoriului administrat de Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție, în perioada noiembrie 2017 – ianuarie 2018, inculpatul, pe atunci director al unei companii, ar fi introdus pe teritoriul Republicii Moldova, în complicitate cu alte persoane, inclusiv angajați vamali, patru loturi de echipamente pentru minarea criptomonedei Bitcoin, în valoare de circa 4 milioane de lei, utilizând datele unor persoane inexistente și eludând controlul vamal.

Pe parcursul examinării cauzei, inculpatul a negat acuzațiile, însă instanța a considerat probele prezentate de acuzare ca fiind concludente și a stabilit vinovăția acestuia.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Mart. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Mart. 2026, 16:32 // Actual //  Ursu Victor

Stocurile de gaze naturale din Europa au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2022, potrivit unei analize publicate de Financial Times. Nivelul actual al rezervelor din depozite este de aproximativ 30% din capacitatea necesară, situație care poate explica parțial creșterea bruscă a prețurilor la gaz.

Scumpirile au fost amplificate de oprirea producției de gaze naturale lichefiate (GNL) în Qatar, chiar dacă statele Uniunii Europene importă volume relativ reduse din această țară din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, piața a reacționat puternic la riscul suplimentar asupra aprovizionării.

Pe fondul volatilității generale a piețelor, acțiunile companiilor energetice europene au evoluat diferit. Titlurile companiei norvegiene Equinor au crescut cu 2,9%, iar cele ale Aker BP au avansat cu 2,2%. Acțiunile BP au urcat cu 0,7%.

În schimb, titlurile Shell și TotalEnergies au înregistrat scăderi de 0,7% și, respectiv, 0,1%.

Sectorul bancar a fost afectat mai sever. Acțiunile Société Générale au scăzut cu 5%, iar cele ale Deutsche Bank au pierdut 3,9%.

Companiile din turism au continuat declinul. Acțiunile grupului hotelier Accor și ale companiei aeriene Air France-KLM au scăzut cu peste 5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!