Curentul se scumpește brusc. Facturile sar la tarifele din 2025

05 Ian. 2026, 10:22
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Ian. 2026, 10:22 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Din 1 ianuarie, facturile la energia electrică cresc pentru majoritatea consumatorilor din Republica Moldova, după eliminarea compensațiilor acordate de stat pentru primii 110 kWh, ajutor finanțat anterior din fonduri europene. Odată cu încetarea acestui mecanism, prețurile revin la tarifele aprobate în iulie 2025.

Astfel, clienții deserviți de Premier Energy nu vor mai beneficia de prețul redus de 2,34 lei/kWh pentru primii 110 kWh. De la începutul anului, aceștia achită 3,59 lei/kWh pentru întreaga cantitate de energie consumată.

Creșteri se vor vedea și în nordul țării, unde tariful ajunge la 4 lei/kWh, comparativ cu 2,84 lei/kWh aplicat anterior pentru consumul compensat.

Anterior, economistul Sergiu Tofilat a atras atenția asupra deficitului de energie electrică în orele de vârf. „Noi avem nevoie de 600 MW în fiecare oră ca să acoperim consumul, dar putem importa doar 345 MW. Diferența? Ori o acoperim cu energie de avarie, care este extrem de scumpă și limitată, ori, dacă nici avarie nu e disponibilă, vom fi obligați să deconectăm anumite raioane din Republica Moldova”, a avertizat Tofilat.

Potrivit acestuia, în lipsa unor măsuri urgente, țara riscă fie majorarea tarifelor la energie electrică, fie întreruperi de curent, scenarii care pot fi evitate doar prin intervenții rapide și soluții tehnice suplimentare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

16 Apr. 2026, 16:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Apr. 2026, 16:57 // Actual //  Grîu Tatiana

Fondul Monetar Internațional a revizuit în jos prognoza de creștere a PIB-ului Moldovei pentru 2026 cu 0,4 puncte procentuale – de la 2,3% la 1,9%, potrivit raportului World Economic Outlook (WEO). Pentru 2027, estimarea a fost redusă cu 0,3 puncte procentuale – de la 3,5% la 3,2%.

Datele din raportul de țară al FMI arată că economia Moldovei a crescut în 2025 cu circa 2,7%, după mai mulți ani marcați de crize, însă relansarea rămâne fragilă. „O recuperare graduală este în curs, susținută de cererea internă și de sprijinul extern”, notează experții.

Pentru 2026, FMI estimează o creștere de aproximativ 2,3%, în condițiile în care consumul și investițiile se temperează, iar performanța sectorului extern rămâne slabă. Exporturile slabe și importurile ridicate continuă să frâneze economia, iar „dezechilibrele externe indică o scădere a competitivității”.

Deficitul de cont curent s-a adâncit la 16,6% din PIB în 2024 și la aproape 19,5% în 2025, pe fondul scăderii exporturilor și al creșterii importurilor, inclusiv de energie și produse alimentare.

Inflația a atins un vârf de 9,1% în ianuarie 2025, iar media anuală a fost de 7,8%, fiind alimentată în principal de creșterea prețurilor la energie. FMI arată că „inflația a scăzut după vârful din 2025 și va reveni în intervalul țintă”, pe fondul temperării prețurilor la energie și al unei recolte agricole mai bune.

Pentru perioada următoare, instituția anticipează o reducere graduală a inflației, cu o medie anuală de aproximativ 6,4% în 2026 și 5,5% în 2027, în timp ce presiunile rămân din partea cererii interne și a creșterii salariilor.

Pe partea fiscală, deficitul bugetar a fost de 3,9% din PIB în 2025 și este prognozat să crească la 4,8% în 2026, pe fondul majorării investițiilor publice și al cheltuielilor legate de reforme. FMI consideră că „un deficit mai mare este justificat temporar”, în contextul nevoilor de investiții și al sprijinului pentru economie.

Raportul mai arată că economia rămâne afectată de probleme structurale: „Moldova continuă să se confrunte cu sărăcie ridicată, emigrație, competitivitate redusă și capacitate instituțională limitată”.

Totodată, FMI avertizează că „incertitudinea este mare, iar riscurile geopolitice și posibilele noi șocuri energetice pot afecta perspectivele economice”, inclusiv în contextul războiului din Ucraina.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!