Cursul valutar le joacă festa agricultorilor. Primăvara leul este slab, iar în toamnă prinde puteri

31 Ian. 2022, 11:03
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
31 Ian. 2022, 11:03 // Actual //  MD Bani

Expertul economic de la IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță spune că evoluția cursului valutar pe parcursul anului este un fenomen neplăcut pentru agricultori. De asemenea, acest fenomen se repetă an de an. Practic, în fiecare primăvară leul are o tendință de depreciere, iar în toamnă – de apreciere.

Primăvara, când agricultorii fac achiziții pentru startul lucrărilor agricole, leul se depreciază și ei sunt nevoiți să cumpere cu 3% mai scump îngrășăminte, combustibil și alte inputuri. Situație care le aduce pierderi financiare de sute de milioane de lei anual. Toamna, de obicei, fenomenul are loc invers. Leul se apreciază și aceștia sunt nevoiți să-și vândă marfa cu 3% mai ieftin, din cauza cursului valutar.

În acest context, expertul spune că Banca Națională a Moldovei (BNM) ar trebuie să ia în considerare acest aspect.

„BNM trebuie să fie foarte atentă la acest aspect, deoarece politica ei valutară creează o senzație că joaca în favoarea cuiva și categoric în defavoarea cuiva”, a conchis Veaceslav Ioniță.

Realitatea Live

09 Feb. 2026, 12:42
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Feb. 2026, 12:42 // Actual //  Grîu Tatiana

Termoelectrica a depus pe 9 februarie un demers către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică privind ajustarea prețului la energia electrică produsă și a tarifului pentru energia termică livrată consumatorilor în anul 2026, după ce ANRE a aprobat, la 3 februarie, un nou tarif la gazele naturale pentru consumatorii casnici.

Întreprinderea precizează că solicitarea este determinată direct de scăderea prețului reglementat al gazelor naturale, factor care influențează costurile de producere atât a energiei electrice, cât și a celei termice. Ajustarea este realizată în conformitate cu cadrul normativ în vigoare și ia în calcul costurile gazelor naturale pentru perioada ianuarie–martie 2026, stabilite prin hotărârile ANRE din noiembrie 2024 și februarie 2026.

Pentru perioada 1 aprilie – 31 decembrie 2026, Termoelectrica menționează că sunt aplicate prețuri prognozabile, în contextul calendarului de restricționare graduală a accesului consumatorilor noncasnici mari și mijlocii la furnizarea gazelor naturale, precum și al obligațiilor de serviciu public prevăzute de legislația în domeniu.

Compania nu indică însă cu cât ar putea fi ajustate tarifele la energia electrică și energia termică, urmând ca ANRE să examineze demersul și să decidă asupra eventualelor modificări. Precizăm că solicitarea încă nu a fost publicată pe site-ul regulatorului.

În prezent, tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către Termoelectrica este de 2 510 lei/Gcal (fără TVA).

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!