Director ASP: Costurile de perfectare a actelor se vor reduce. Criza blanchetelor a fost soluționată

07 Oct. 2022, 09:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Oct. 2022, 09:30 // Actual //  MD Bani

Criza blanchetelor pașapoartelor a fost soluționată. Licitația a fost câștigată de o companie publică din Polonia care produce pașapoarte și pentru cetățenii polonezi. Directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, dă asigurări că noul furnizor este unul credibil, iar după ce a fost exclusă taxa de royalty aplicată anterior, costurile de perfectare a actelor se vor reduce, notează IPN.

Directorul ASP spune că nu mai există întârzieri la perfectarea pașapoartelor, iar în curând această problemă nu va mai exista nici în cazul celorlalte acte. Mircea Eșanu spune că și costurile de perfectare a actelor se vor reduce.

„Pe partea de pașapoarte nu avem nicio întârziere, avem un flux normal de oameni care vin la oficiile noastre și primesc pașapoartele în regimul în care le comandă. Nu mai avem crize cu blanchetele de pașaport. În cazul celorlalte acte de identitate, buletine, permise de conducere, pașapoarte tehnice, suntem pe punctul de a rezolva și acest disconfort, care a fost generat de această schemă și de dorința noastră de a ne debarasa de acele cotizații pe royalty care se aplicau inclusiv acestor acte. Pașapoartele au ieșit în evidență în această schemă pentru că pentru ele se încasa o taxă de 13,6 euro. Și în cazul celorlalte acte era taxă de royalty, dar nu chiar atât de mare, ci de 1,6 euro”, a spus Mircea Eșanu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Potrivit șefului ASP, noul furnizor ne va oferi până la sfârșitul lunii noiembrie câteva sute de mii de blanchete, astfel încât toți cetățenii care s-au programat pentru perfectarea actelor să beneficieze de aceste serviciu fără întârzieri.

„Noi am avut o licitație care s-a desfășurat transparent, corect, pentru noul furnizor de pașapoarte. Acum avem un furnizor credibil, este vorba despre o companie publică poloneză. Este compania care produce pașapoartele pentru Polonia și pentru alte 5-6 state. Este o companie subordonată Ministerului Finanțelor din Polonia. La costuri totale, economisim cel puțin 14-15 euro pentru un pașaport. Tot această companie, din a doua jumătate a lunii octombrie, ne va furniza și blanchetele pentru celelalte acte. În octombrie va veni prima tranșă de 60 de mii de blanchete de la compania poloneză. În noiembrie va mai veni un lot de 200 de mii, care ne readuce la normalitate. Noi ne cerem scuze de la cetățeni pentru acest disconfort, dar noi nu ne puteam permite să perpetuăm o schemă”, a mai spus șeful ASP.

Acum câteva luni, Procuratura Anticorupție a pornit un dosar penal pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari obținuți în urma achiziționării blanchetelor pentru pașapoarte de la o firmă din Lituania.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

13 Apr. 2026, 14:27
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
13 Apr. 2026, 14:27 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Statul vrea să vândă pachetul minoritar de acțiuni pe care îl deține la Moldindconbank, potrivit unui proiect de hotărâre elaborat de Agenția Proprietății Publice și expus consultărilor publice.

Participația este una mică – 2 472 de acțiuni, ceea ce reprezintă doar 0,05% din capitalul băncii. Capitalul social al Moldindconbank ajunge la aproximativ 496,8 milioane de lei, iar valoarea nominală a unei acțiuni este de 100 de lei, se indică în document.

În nota informativă se precizează că această cotă nu oferă statului nicio influență reală asupra activității instituției financiare, fiind descrisă drept o participație „ultra-minoritară”. În aceste condiții, APP propune ca acțiunile să fie vândute pe piața reglementată.

Această metodă este considerată cea mai potrivită, deoarece permite stabilirea unui preț corect în funcție de cerere și ofertă și asigură un proces transparent de tranzacționare. Totodată, vânzarea pe piața de capital oferă posibilitatea valorificării pachetului fără impunerea unor condiții suplimentare pentru investitori, având în vedere dimensiunea foarte redusă a participației.

Propunerea face parte din proiectul privind actualizarea listei bunurilor de stat supuse privatizării, în care au fost incluse Fabrica de sticlă din Chișinău, precum și Hotelul ”Zarea”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!