Dosarul candidatului: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

18 Sept. 2025, 10:10
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Sept. 2025, 10:10 // Actual //  bani.md

Partidul AUR are 62 de candidați pentru alegerile parlamentare de pe 28 septembrie. În listă se regăsesc ingineri, pedagogi, juriști, mecanici, arhitecți, psihologi și reprezentanți ai altor domenii.

Slogan: Unire. Adevăr. Familie. Tradiție. Credință

Orientare geopolitcă: Oficial formațiunea optează pentru unire cu România. În spațiul public din România partidul este acuzat de promovarea intereselor Rusiei.

Primii 10 candidați pe listă: Boris Volosatîi, Vadim Vacarciuc, Lucia Spoială, Octavian Balan, Petru Bodarev, Tatiana Hainițchi, Petru Vlah, Sergiu Șeremet, Nadejda Mardari, Ludmila Rîbușchin.

Priorități, angajamente și promisiuni cheie: Drumuri asfaltate și fonduri europene în fiecare sat, salarii și pensii decente, spitale și școli moderne, siguranță în NATO și locul nostru firesc în Uniunea Europeană.

Pagina web oficială: https://partidul-aur.md/

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.