Evaziune cu protecție de partid! Ioniță: Cei mari scapă, cei mici plătesc

19 Mai 2025, 11:39
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Mai 2025, 11:39 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În lipsa unui mecanism transparent de selecție a contribuabililor verificați, controalele fiscale sunt folosite ca instrument politic de către partidul aflat la guvernare, indiferent de culoarea acestuia, a declarat economistul Veaceslav Ioniță în cadrul emisiunii „7 Zile” de la postul Cinema 1.

„Atâta timp cât nu ai un sistem clar și transparent care să explice de ce alegi un contribuabil și nu altul, vei avea întotdeauna tentația să te duci peste cel care nu simpatizează cu partidul tău. Eu cred că acest lucru se întâmplă deja. Este o bănuială rezonabilă, dar foarte realistă”, a declarat Ioniță.

El a subliniat că, de fapt, presiunea pentru reformarea sistemului fiscal nu vine din interiorul țării, ci din partea partenerilor externi – FMI, Banca Mondială și Uniunea Europeană. „Tot ce am făcut bun în această țară, am făcut fiind presați din afară. Așa am liberalizat și spațiul aerian, nu pentru că a vrut cineva de la noi, ci contrar voinței celor de la guvernare”.

Economistul a avertizat că, în practică, instituțiile de control evită deliberat să verifice „peștii mari” – marile companii care sunt cel mai des implicate în scheme complexe de evaziune fiscală. „Ei nu se duc la cei mari din trei motive. Unu – aceștia sunt conectați politic. Doi – au relații personale strânse cu cei de la FISC. Și trei – FISC-ul nu are suficienți oameni pregătiți ca să facă față armatei de juriști din companiile mari”.

Ioniță a mai adăugat că, în loc să fie identificați contribuabilii cu adevărat problematici prin metode analitice, autoritățile fiscale preferă să se concentreze pe cazuri mărunte. „Un fost oficial mi-a spus că avem contrabandă masivă cu cafea, dar nu ne atingem de ea pentru că ni s-a spus să ne ocupăm doar de cazurile mari. Doar că, în realitate, nici pe cele mari nu le vedem”.

În concluzie, Veaceslav Ioniță a spus că e nevoie de profesionalizarea urgentă a angajaților FISC, crearea unui sistem obiectiv de analiză a riscurilor fiscale și, mai ales, decuplarea politică a instituțiilor de control. Altfel, spune el, Republica Moldova va continua să lupte cu evaziunea fiscală doar „la nivel declarativ”, în timp ce marile scheme vor fi protejate în continuare de interese de partid.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

16 Apr. 2026, 17:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Apr. 2026, 17:28 // Actual //  Grîu Tatiana

Directorul Agenția Internațională pentru Energie, Fatih Birol, avertizează că Europa ar putea rămâne fără combustibil pentru avioane în doar șase săptămâni, în contextul blocajului din Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Într-un interviu acordat Associated Press, oficialul a descris situația drept „cea mai mare criză energetică pe care am întâmpinat-o vreodată”.

Avertismentul vine pe fondul tensiunilor care au dus la blocarea transporturilor de petrol și gaze prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce riscă să genereze efecte economice în lanț. „Cu cât durează mai mult, cu atât va fi mai rău pentru creșterea economică și pentru inflația din întreaga lume”, a spus Birol, menționând că impactul se va resimți rapid prin scumpiri. „Prețuri mai mari la benzină, prețuri mai mari la gaze, prețuri ridicate la electricitate”, a adăugat acesta.

Potrivit șefului AIE, impactul nu va fi uniform, unele state fiind mai vulnerabile decât altele, în special cele dependente de importurile energetice din Orientul Mijlociu. „Unele state vor fi lovite mult mai puternic decât altele”, a precizat el, indicând că țările din Asia ar putea fi primele afectate.

În același timp, oficialul a subliniat că statele în curs de dezvoltare vor suporta cele mai dure consecințe. „Țările care vor suferi cel mai mult nu vor fi cele ale căror voci se aud cel mai des. Vor fi în principal țările în curs de dezvoltare”, a explicat Birol, menționând că efectele vor ajunge ulterior și în economiile occidentale. „Apoi va veni rândul Europei și al Americilor”, a spus acesta.

Unul dintre cele mai îngrijorătoare scenarii vizează transportul aerian european, în condițiile în care lipsa combustibilului ar putea duce la perturbări directe ale zborurilor. „În curând vom auzi că unele zboruri din orașul A către orașul B ar putea fi anulate din cauza lipsei de combustibil pentru avioane”, a avertizat directorul AIE.

Fatih Birol a criticat și intenția Iranului de a introduce taxe pentru tranzitarea Strâmtorii Ormuz, avertizând că un astfel de sistem ar putea crea un precedent periculos la nivel global. „Dacă schimbăm asta o dată, ar putea fi dificil să revenim la situația inițială”, a spus el, menționând riscul extinderii unui astfel de model și asupra altor rute maritime strategice.

În final, șeful Agenției Internaționale pentru Energie a pledat pentru menținerea fluxurilor energetice fără restricții. „Mi-aș dori ca fluxul de petrol să se desfășoare necondiționat, de la punctul A la punctul B”, a concluzionat acesta.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!