Fermierii, furnizori pentru miliardari – cine câștigă lupta pe piața cerealelor de pste Prut

21 Sept. 2025, 09:57
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Sept. 2025, 09:57 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

România rămâne, și în sezonul agricol 2025–2026, un jucător de prim rang pe piața cerealelor din Europa, cu aproape 3 milioane de tone deja exportate. Recoltele fermierilor români au devenit ținta cumpărătorilor internaționali, iar competiția pentru grâne se intensifică.

Dacă până acum destinațiile tradiționale erau Egiptul și Iordania, o surpriză majoră vine din partea Arabiei Saudite, una dintre cele mai bogate țări ale lumii. Regatul a importat în sezonul precedent peste 800.000 de tone de grâu românesc, aproape cât Egiptul (820.000 tone), și a dominat importurile de orz din România, depășind Iordania și Kuweitul. În sezonul actual, Egiptul a contractat deja volume importante, inclusiv grâu de origine românească, notează AgroTv.

Printr-un acord semnat pe 18 august 2025, compania de stat Future of Egypt (FoE) – o structură cu legături militare care a preluat atribuțiile de achiziții de la agențiile civile – a cumpărat loturi de 30.000 de tone de grâu românesc, pe lângă alte contracte cu Franța și Ucraina. Prețurile negociate de FoE se situează între 265 și 270 dolari/tonă, tranzacțiile fiind realizate rapid și, uneori, în afara circuitelor tradiționale.

Succesul exporturilor pune însă presiune pe piața internă, unde fermierii se confruntă cu dilema echilibrului între vânzările externe profitabile și asigurarea necesarului pentru consumul intern. Cu Arabia Saudită, Egipt și Iordania printre clienții principali, România își consolidează rolul de furnizor-cheie de securitate alimentară în Orientul Mijlociu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.