Fiscul a pus tunurile pe agenții economici pe agenții economici care achită salariile în plic

22 Oct. 2024, 10:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Oct. 2024, 10:55 // Actual //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat s-a concentrat pe crearea condițiilor pentru conformarea voluntară a contribuabililor, cu accent pe combaterea muncii „la negru” și a plăților salariale „în plic”. Obiectivul principal al SFS este majorarea nivelului de respectare a legislației fiscale și reducerea acțiunilor de control la minimum.

În perioada ianuarie-septembrie 2024, SFS a realizat vizite fiscale la 6.717 agenți economici și a organizat 101 seminare pentru angajați și angajatori din sectoarele cu risc ridicat de neconformare. În urma acestor acțiuni, obligațiile fiscale aferente plăților salariale au crescut cu 306,3 milioane de lei, o creștere de 24% față de aceeași perioadă a anului precedent.

În special, la compartimentul impozitului pe venit din salarii, obligațiile fiscale au crescut cu 29,53%, iar contribuțiile de asigurări sociale și de asistență medicală au înregistrat creșteri de peste 22%.

Totodată, SFS a identificat și sancționat încălcări în 205 cazuri privind corectitudinea plăților salariale și a impozitelor aferente, calculând suplimentar 38,7 milioane de lei obligații fiscale, din care 17,3 milioane au fost deja achitate.

În total, încasările la bugetul de stat din impozitul pe venit din salarii au crescut cu 21,9%, la 5,9 miliarde lei, în timp ce încasările la bugetul asigurărilor sociale și de asistență medicală au crescut cu 16,9% și, respectiv, 16,2%.

SFS își continuă eforturile de educare și informare a contribuabililor pentru a stimula conformarea fiscală voluntară și pentru a asigura declararea corectă a veniturilor și impozitelor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Ian. 2026, 10:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Ian. 2026, 10:55 // Actual //  Ursu Victor

Deținătorii de automobile electrice din Republica Moldova vor începe să achite taxă de drum începând cu 1 ianuarie 2026, potrivit noilor reguli aprobate de autorități. Taxarea nu va mai fi legată de consumul de combustibil, ci de masa totală a automobilului, un criteriu care reflectă gradul de uzură produs infrastructurii rutiere.

Conform grilei de taxare, cuantumul va varia între 0,60 lei și 1,80 lei pentru fiecare kilogram din masa vehiculului:

Pentru mașinile cu masa de până la 1.500 kg inclusiv, taxa va fi de 0,60 lei/kg.
Autoturismele cu greutatea între 1.501 și 2.500 kg vor fi taxate cu 0,90 lei/kg.
În categoria 2.501–3.500 kg, tariful crește la 1,20 lei/kg.
Pentru vehiculele cu masa între 3.501 și 4.500 kg, se va aplica o taxă de 1,50 lei/kg.
Iar pentru automobilele care depășesc 4.500 kg, taxa ajunge la 1,80 lei/kg.

Prin această măsură, statul urmărește să introducă un sistem echitabil de contribuție la întreținerea drumurilor, având în vedere că mașinile electrice, deși nu consumă carburanți și nu plătesc accize, provoacă uzură infrastructurii rutiere la fel ca celelalte vehicule – iar în cazul SUV-urilor electrice, chiar mai mult, din cauza greutății ridicate a bateriilor.

Până acum, proprietarii de automobile electrice erau scutiți de orice taxă de drum, ceea ce crea un dezechilibru fiscal față de șoferii de mașini pe benzină sau motorină, care contribuie indirect prin accizele incluse în prețul carburanților.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!