(FOTO) CCI a RM a lansat „Programul de Formare Psihopedagogică a Maiștrilor-Instructori”

26 Mai 2022, 15:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
26 Mai 2022, 15:55 // Bani și Afaceri //  MD Bani

La data de 26 mai 2022, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) a dat start desfășurării ,,Programului de formare psihopedagogică a maiștrilor-instructori ai unității” la care participă 23 de maiștri- instructori din mediul de afaceri cât și din instituții de Învățământ Profesional Tehnic (ÎPT). Participanții la program vor fi instruiți de 5 formatori calificați în domeniu.

Potrivit președintelui CCI a RM Sergiu Harea, maiștrii- instructori au o importanța majoră în dezvoltarea profesională a noilor angajați din cadrul întreprinderilor și instituțiilor de învățământ pe care le reprezintă, iar cursurile din cadrul ,,Programului de formare psihopedagogică a maiștrilor-instructori ai unității” includ unele dintre cele mai relevante și actuale subiecte ce privesc formarea profesională a elevilor/ucenicilor.

Totodată, președintele instituției a menționat că Programul contribuie la sporirea calității educației și asigură accesul la informare și continuă dezvoltare, iar maistrul- instructor certificat reprezintă și una dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească agenții economici pentru a fi raportați drept conformi către Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

În cadrul deschiderii Programului, Șefa direcției Învățămând Dual Elena Movileanu, le-a adus la cunoștință maiștrilor- instructori toate aspectele ce privesc Programul de Formare Psihopedagogică a Maiștrilor-Instructori: Graficul, Agenda, Programele de formare, modul de desfășurare a cursurilor, precum și metoda de examinare/certificare a acestora.

Cursul este organizat reieșind din prevederile stipulate în art. 16 alin (2) al Legii nr. 110/2022 cu privire la învățământul dual, conform căreia maistrul- instructor al unități este obligat să dețină cel puțin 20 de credite de studii de formare psihopedagogică având ca scop dezvoltarea competențelor de transpunere a cerințelor pieței muncii în practici de formare profesională cât și pregătirea resurselor umane calificate la locul de muncă.

Cursul constă în asigurarea conceptuală și metodologică a procesului de formare a maiștrilor-instructori în producție, care participă la oferirea serviciilor de pregătire profesională inițială și prin învățământ dual în întreprinderile din Republica Moldova.

În acest sens, responsabilitățile maiștrilor- instructori în producție se vor configura, pe de о parte, în acțiuni de proiectare, organizare, ghidare, monitorizare și evaluare a activităților elevilor/ elevilor în învățământul dual în perioada stagiilor practice nemijlocit la întreprindere, iar pe de altă parte, în cele de relaționare cu instituțiile de învățământ profesional tehnic.

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 18:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 18:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană FlyOne a venit cu explicații după apariția în spațiul public a informațiilor privind prețurile foarte ridicate ale biletelor pe ruta Dubai – Chișinău, care în unele cazuri au ajuns la aproximativ 4.557 de euro pentru un singur zbor.

Reprezentanții companiei susțin că informațiile despre aceste tarife ar fi fost interpretate eronat și precizează că pasagerii care au cumpărat din timp bilete FlyOne și au rămas blocați în Emiratele Arabe Unite sunt aduși acasă fără costuri suplimentare. Potrivit operatorului, doar un număr limitat de locuri rămase libere în aeronave a fost scos la vânzare la aceste prețuri.

Compania explică faptul că zborurile sunt operate pe rute alternative care ocolesc zona operațiunilor militare, ceea ce prelungește considerabil durata cursei și generează costuri suplimentare.

Printre factorii care au dus la creșterea tarifelor, FlyOne enumeră operarea cursei Chișinău – Dubai fără pasageri, ceea ce înseamnă că operatorul suportă integral costul zborului, o escală suplimentară pentru realimentare în Egypt, consumul mai mare de combustibil, precum și majorarea prețului la combustibil cu peste 50% pe fondul crizei energetice.

La acestea se adaugă taxe aeroportuare și costuri de handling suplimentare, precum și revizuirea constantă a condițiilor de asigurare de către companiile de profil.

Potrivit companiei, în aceste condiții costul total al unei curse depășește de peste două ori costul unui zbor operat pe ruta obișnuită, iar impactul asupra prețului biletelor într-o singură direcție este de cel puțin patru ori mai mare decât în condiții normale.

FlyOne mai afirmă că tarifele pentru puținele bilete disponibile sunt comparabile cu cele practicate de alți operatori și sunt determinate strict de costurile ridicate generate de situația din regiune.

Pentru zborurile operate după 12 martie, compania estimează revenirea la condiții normale de operare, iar prețurile ar urma să pornească de la aproximativ 159 de euro.

Escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu a început deja să afecteze piața aviației. De exemplu, un bilet operat de compania Flydubai pentru data de 11 martie pe ruta Dubai – Chișinău costă aproximativ 1.043 de euro pentru un zbor direct de circa 5 ore și 30 de minute.

În mod normal, tarifele pentru această rută variază între 250 și 400 de euro, în funcție de perioadă și momentul rezervării.

În dimineața zilei de astăzi, 5 februarie, potrivit ofertelor publicate pe site-urile companiilor aeriene, un bilet one-way operat de compania emirateză Flydubai pentru 11 martie 2026 ajunge la circa 1.043 de euro pentru un pasager în clasa economică. La compania moldovenească FlyOne, controlată de fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Pentru unele zile apropiate, prețurile afișate au ajuns la niveluri rar întâlnite: 10 februarie – aproximativ 4.557 euro, 12 februarie – aproximativ 4.557 euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!