(FOTO) Un strop de „magie” de la doamna psiholog. Tânăra care creează lumânări aromate din ceară de soia

09 Dec. 2022, 18:04
 // Categoria: Interviu // Autor:  MD Bani
09 Dec. 2022, 18:04 // Interviu //  MD Bani

Interviul de astăzi ne duce în lumea parfumată a lumânărilor de la Sacred Energy, create de Elena Borș. Elena este psiholog de specialitate, iar în concediul de maternitate a descoperit un nou hobby, cel de a crea lumânări aromate din ceară de soia. Despre activitatea antreprenoarei am aflat de pe Instagram, unde are expusă o gamă largă de lumânări, care îți fură imediat atenția. Fiind în prag de sărbători, descoperiți o gamă largă de lumânări tematice: fulgi, brazi și spiriduși. Nelipsite nu sunt nici lumânările tradiționale în pahar.

Lumânările sunt create cu dăruire și mult suflet, iar la fiecare se „adaugă un strop de magie de la doamna psiholog”. De asemenea, Elena confecționează vase și suporturi hand-made pentru lumânări.

„După absolvirea facultății în 2018 și până toamna anului trecut am lucrat psiholog în școala din localitate. Aveam 5-6 luni de sarcină cu a doua fetița și deja mă gândeam cu ce mă voi ocupa în concediu de maternitate. Eu sunt genul de persoană care are nevoie de o ocupație, pe lângă faptul că sunt mamă și soție. Consider că reușesc să aloc timp lumânărilor și în același timp sunt o mamă și soție minunată.”

După cum am spus, colecția de sărbători este deosebită și vor crea o atmosferă specială și în fiecare casă.

„Colecția de sărbători era în proces de lucru încă din luna noiembrie. Lumânările tematice : brăduți în asortiment, fulgușori, spiriduși și desigur lumânările clasice în pahar cu decor de iarnă. În toate adăugăm aromele specifice anotimpului: lămâie, portocală, măr, scorțișoară și copturi.”

Primele lucrări create de Elena au fost câteva lumânări în pahar de sticlă, cele pe care sunt obișnuiți să le vedem cel mai des. Fiind psiholog, și-a dorit să adauge lumânărilor elemente speciale care s-ar asocia cu profesia, astfel a optat pentru citate motivaționale.

„Deoarece eu cred în puterea cuvintelor și gândurilor, am creat niște produse care să îmi completeze profesia. Am observat că cererea pieței este alta și am lărgit gama de produse.”

În crearea lumânărilor, Elena folosește ceara de soia care este mai sănătoasă, fără toxine și nu dăunează mediului. De asemenea, pentru ambalaj utilizează doar materiale biodegradabile.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

„Folosesc ceara de soia din dragoste și grija față de mediul înconjurător și față de clienți. Ceara de parafină folosită în majoritatea lumânărilor este fabricată din petrol și nu este regenerabilă. Mai mult de atât, cu cât rezervele globale de petrol se micșorează, cu atât prețul parafinei crește. Totodată, fiind un produs pe bază de plante, ceara de soia este biodegradabilă și vegană. Pentru mine, un mare plus al lumânărilor cu ceară de soia este că nu conține toxine, substanțe cancerigene sau poluanți. Astfel, fiind mult mai sănătoasă pentru noi și pentru mediu. La fel pot spune și de ambalaj, folosesc doar hârtie și carton”.

Într-o perioadă scurtă de timp, lumânările parfumate marca Sacred Energy au reușit să câștige aprecierea și fidelitatea clienților. De asemenea, Elena se poate mândri cu o gamă de peste 20 de modele de lumânări.

Întrucât este o fire ambițioasă Elena își dorească să crească mica afacere de familie cât mai mult. Unul dintre scopurile ei este să lanseze un curs despre „Arta lumânărilor”, astfel încât mai multe persoane să beneficieze de posibilitatea de a învăța această îndeletnicire. De asemenea, planifică să amenajeze un spațiu de lucru special, dotat cu toate ustensilele necesare.

„Planurile de viitori sunt multe și mărețe. Cu siguranță se vor realiza dacă vom depune eforturile necesare. Un lucru știu sigur, scopurile se realizează dacă muncești și nu cedezi la primele greutăți care apar în cale.”

 

29 Apr. 2026, 16:05
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Grîu Tatiana
29 Apr. 2026, 16:05 // Oameni şi Idei //  Grîu Tatiana

Extinderea pe piața din România nu este un pas de imagine, ci rezultatul unui proces construit în timp, cu decizii asumate și investiții consistente. Fondatorul INAMSTRO, Vitalie Verejan, vorbește într-un interviu pentru The List despre cum o companie din Republica Moldova ajunge să se poziționeze într-o piață mai mare și mai competitivă, unde nu contează prezența, ci capacitatea de a livra constant proiecte relevante.

Pe lângă Republica Moldova, compania INAMSTRO dezvoltă astăzi proiecte în mai multe orașe din România, după ce a intrat inițial pe piața din Iași și a continuat cu Brașov și București. Parcurs, care potrivit fondatorului Vitalie Verejan, nu a fost construit pe un plan rigid, ci pe decizii adaptate la context.

„Extinderea nu a pornit de la o strategie fixă, stabilită din start, ci mai degrabă dintr-o adaptare continuă la oportunitățile care au apărut pe parcurs. Am urmărit atent piața, am analizat fiecare context și am ales să intrăm acolo unde am simțit că putem aduce valoare reală”, afirmă Vitalie Verejan.

Investițiile companiei INAMSTRO în România au ajuns la aproximativ 20 de milioane de euro, un nivel care reflectă atât angajamentul pe termen lung, cât și încrederea în potențialul pieței. În același timp, antreprenorul recunoaște că intrarea pe această piață vine cu provocări reale, mai ales pentru un jucător care trebuie să își reconstruiască poziția de la zero.

„Un business nu se transferă pur și simplu, dar se construiește din nou. Nu ai în spate decât experiența, restul le iei de la zero”, explică acesta, descriind o piață matură, competitivă și cu așteptări ridicate din partea clienților.

Modelul de dezvoltare al companiei se bazează în mare parte pe capital propriu, în contextul în care accesul la finanțare bancară pentru proiecte imobiliare este limitat. Ritmul lucrărilor depinde și de vânzări, iar acest echilibru oferă stabilitate proiectelor.

„Capitalul propriu susține etapele inițiale și oferă stabilitate, iar vânzările asigură continuitatea și un ritm constant al lucrărilor”, punctează fondatorul INAMSTRO.

Diferența pe care compania încearcă să o aducă pe piață ține de modul în care sunt gândite proiectele, de la concept până la execuție. Accentul cade pe arhitectură, pe calitatea materialelor și pe experiența locuirii, nu doar pe viteza de vânzare.

„Nu pornim de la ideea de „ce se vinde mai repede”, ci de la „ce merită construit””, spune Vitalie Verejan, subliniind că această abordare se vede în proiectele dezvoltate în București, inclusiv în concepte care integrează arhitectura cu elemente artistice și funcționale.

Pe partea de cerere, fondatorul companiei spune că observă o schimbare importantă în comportamentul clienților din România, unde tot mai mulți cumpărători aleg locuințele pentru uz propriu, pe termen lung.

„Vedem însă tot mai clar o tendință: mulți cumpără pentru a locui, pentru ei și pentru generațiile următoare. Pentru noi, acesta este un semnal important, care ne arată că produsul răspunde unor nevoi reale, nu doar unui interes de moment”, afirmă antreprenorul.

Experiența pe această piață a inclus și situații complicate, inclusiv în relația cu administrația locală, însă acestea sunt privite de Vitalie Verejan drept etape necesare în procesul de dezvoltare.

„Nu ne oprim atunci când lucrurile nu merg conform planului, ci căutăm soluții și ne ajustăm direcția”, spune Verejan, accentuând importanța adaptării într-un mediu care funcționează după reguli diferite.

Pentru următorii ani, strategia companiei nu vizează o creștere accelerată, ci o consolidare atentă a poziției pe piața din România, prin proiecte care își păstrează valoarea în timp și prin parteneriate stabile.

„Nu urmărim o expansiune rapidă, ci una stabilă, în care fiecare proiect livrat devine un argument pentru următorul”, concluzionează fondatorul INAMSTRO, descriind un model de dezvoltare care mizează pe consistență și rezultate pe termen lung.

INAMSTRO este o companie de dezvoltare imobiliară din Republica Moldova, cu o activitate de peste 20 de ani, construită prin proiecte care au mizat pe calitate și poziționare pe termen lung. Extinderea în România a început în 2019, odată cu lansarea primelor proiecte în Iași, un pas făcut după consolidarea experienței pe piața din Chișinău.

Ulterior, compania și-a continuat dezvoltarea în Brașov și București, unde derulează proiecte rezidențiale și își consolidează treptat prezența într-o piață mai competitivă și mai matură.