Harta datoriilor din Europa: Țara în care cetățenii au împrumutat aproape cât produce economia într-un an

Olanda conduce detașat clasamentul celor mai îndatorate gospodării din Uniunea Europeană, cu datorii echivalente cu 93,5% din PIB. La polul opus se află România, cu doar 12,3%, iar datele Eurostat arată că, spre deosebire de percepția generală, nordul Europei, și nu sudul, concentrează cele mai mari datorii ale populației.

Cele mai recente date publicate de Eurostat arată că, în 2025, datoria gospodăriilor din Uniunea Europeană a reprezentat 49,4% din produsul intern brut (PIB), în timp ce în zona euro indicatorul a fost de 50,5%. Ambele valori sunt în scădere pentru al cincilea an consecutiv, după ce în 2020 depășeau 60% din PIB. Acest indicator include creditele ipotecare, împrumuturile de consum și alte datorii contractate de populație și este utilizat pentru a compara gradul de îndatorare între economii de dimensiuni diferite.

Clasamentul este dominat aproape în totalitate de statele din nordul și vestul Europei. Olanda ocupă primul loc, cu datorii ale gospodăriilor de 93,5% din PIB, urmată de Danemarca (84,1%) și Suedia (82,3%). În top 10 se mai află Finlanda (62,9%), Luxemburg (60,5%), Franța (59,5%), Belgia (56,4%), Cipru (54,2%), Portugalia (53,9%) și Germania (49%).

În schimb, statele din sudul Europei, asociate în trecut cu criza datoriilor suverane, au un nivel mult mai redus al îndatorării populației. Italia înregistrează datorii ale gospodăriilor de 35,9% din PIB, Grecia – 38%, iar Spania – 42,9%, toate situându-se sub media Uniunii Europene.

La coada clasamentului se află România, unde datoria gospodăriilor reprezintă doar 12,3% din PIB. De asemenea, niveluri reduse sunt înregistrate în Ungaria (18,3%), Letonia (19,8%) și Polonia (22%).

Economiștii subliniază că un nivel ridicat al îndatorării nu înseamnă neapărat că populația are probleme financiare. În multe dintre statele aflate în fruntea clasamentului există piețe ipotecare foarte dezvoltate, iar achiziția unei locuințe prin credit este o practică obișnuită. În Olanda, de exemplu, legislația și facilitățile fiscale încurajează contractarea creditelor ipotecare, inclusiv prin deductibilitatea dobânzilor și posibilitatea de a împrumuta întreaga valoare a locuinței. În Danemarca și Suedia, gradul ridicat de îndatorare este compensat de active financiare importante, economii consistente și sisteme de pensii private foarte dezvoltate.

Totuși, Comisia Europeană consideră că un nivel al datoriei gospodăriilor de peste 55% din PIB poate reprezenta un risc macroeconomic, deoarece o populație puternic îndatorată este mai vulnerabilă la creșterea dobânzilor, scăderea veniturilor sau recesiuni economice. Criza financiară globală din 2008 a demonstrat că dezechilibrele din sectorul privat pot declanșa probleme economice majore.

Republica Moldova nu este inclusă în statisticile Eurostat, însă datele Băncii Naționale a Moldovei arată că gradul de îndatorare al gospodăriilor este considerabil mai redus decât în majoritatea statelor europene. La sfârșitul trimestrului III din 2025, obligațiile financiare ale gospodăriilor populației au ajuns la 65,4 miliarde de lei, reprezentând 9,8% din datoria totală a economiei. Majoritatea acestor obligații sunt credite contractate de populație, iar nivelul lor a crescut în ultimii ani pe fondul dezvoltării creditării de consum și a împrumuturilor ipotecare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#harta datoriilor #credite #UE

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.