Încă două zile până la gala de premiere a concursului Moldova Innovation Awards! Unde puteți urmări LIVE evenimentul

13 Iun. 2023, 17:34
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
13 Iun. 2023, 17:34 // Oameni şi Idei //  MD Bani

După 5 etape de selecție, desfășurate în perioada 10 mai – 15 iunie, Moldova Innovation Awards este gata să-și anunțe câștigătorii, aleși de un juriu internațional, în cadrul Gala Awards. Evenimentul va avea loc în data de 15 iunie, ora 18:30, la Mediacor. 

La competiție au participat 55 de aplicanți din partea a 41 de companii din domeniul tech și creativ din Republica Moldova. În ultima fază de selecție – Pitch Battle, și-au prezentat proiectele cei 12 finaliști care luptă pentru premiile împărțite în 5 categorii: Cel mai bun produs inovativ, Cel mai bun serviciu inovativ, Iniţiativa de Impact a anului, Rising STARTup şi Premiul special din partea juriului.

În cadrul evenimentului, Republica Moldova va fi vizitată de Rick Rasmussen, expert în inovație la prestigioasa Universitate Berkeley din California, SUA. Specialistul de talie internațională va ține un discurs inspirațional pe scena Gala Awards, eveniment unde vor fi anunțați și premiați toți câștigătorii concursului Moldova Innovation Awards 2023. În cadrul competiției sunt selectate cele mai bune produse, servicii şi iniţiative digitale ale companiilor locale de tehnologie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Rick Rasmussen este Director de Programe Startup din cadrul Centrului pentru Antreprenoriat și Tehnologie al Universității Berkeley și va vorbi la Chișinău despre crearea startup-urilor, folosind ca studiu de caz Silicon Valley. Expertul internațional a făcut parte din juriul concursului MIA, care a selectat câștigătorii competiției. Printre membrii juriului s-au numărat și alți specialiști în domeniile tech și creative precum Angelos Angelou, Manisha Aryal, Mateusz Majewski, Kadri Tusk, Ion Sturza, Vasile Tofan, Victor Guzun și Vitalie Eșanu.

Evenimentul va fi transmis Live pagina de Facebook MIA.

Moldova Innovation Awards 2023 este inițiat și organizat de Moldova Innovation Technology Park în parteneriat cu Western NIS Enterprise Fund (WNISEF) și Proiectul Tehnologiile Viitorului (Future Technologies Activity) finanțat de USAID, Suedia și UK aid, implementat de Chemonics International.

Pentru orice informații despre competiție, puteți accesa site-ul www.awards.mitp.md.

Realitatea Live

30 Ian. 2026, 16:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
30 Ian. 2026, 16:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Probele de motorină prelevate în aceste zile din mai multe loturi destinate pieței din Republica Moldova vor fi supuse analizelor de laborator, în contextul intensificării controalelor asupra calității produselor petroliere introduse în țară, anunță Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC).

Ieri, inspectorii au colectat probe din depozitele situate în zona postului vamal Leușeni, unde sunt stocate cantități de motorină destinate circuitului comercial. Verificările au vizat respectarea cerințelor de calitate și conformitate prevăzute de legislația în vigoare, înainte ca produsul să ajungă la consumatori.

Acțiunile au continuat și astăzi în Portul Internațional Liber Giurgiulești, unde au fost prelevate probe din loturile de motorină la intrarea în țară, înainte de plasarea acestora pe piața internă.

Potrivit ISSPNPC, măsurile întreprinse la punctele de trecere a frontierei Leușeni și în Portul Internațional Liber Giurgiulești au drept scop prevenirea introducerii pe piață a produselor petroliere neconforme și protejarea consumatorilor de riscurile legate de utilizarea unor carburanți de calitate necorespunzătoare.

„Supravegherea calității produselor petroliere constituie o prioritate constantă, motiv pentru care controalele vor continua atât la punctele de intrare în țară, cât și pe întreg lanțul de distribuție”, se arată în comunicatul ISSPNPC.

Probele colectate vor fi analizate în laboratoare acreditate, iar în funcție de rezultate, autoritatea va întreprinde măsurile legale necesare. În cazul în care vor fi depistate neconformități, pot fi aplicate sancțiuni prevăzute de legislație, inclusiv retragerea produselor de pe piață.

Verificările au loc în contextul în care pe piață a apărut un lot de motorină neconformă, cu un punct de curgere (CFPP) sub standardul minim de minus 20 de grade. Din cauza carburantului care a înghețat la temperaturi scăzute, numeroși șoferi s-au confruntat cu defecțiuni tehnice costisitoare.

Deputatul PAS, Dorian Istrati, a declarat că guvernarea PAS a modificat legislația astfel încât produsele importate din Uniunea Europeană să nu mai fie supuse verificărilor de conformitate la vamă, bazându-se exclusiv pe certificarea acestora în statele de origine. 

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!