Milioane de dolari și euro vândute de populație la casele de schimb valutar

03 Feb. 2022, 14:28
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
03 Feb. 2022, 14:28 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Rulajul total al tranzacțiilor de cumpărare/vânzare contra lei moldovenești a principalelor valute străine efectuate pe piața valutară în numerar în luna decembrie 2021 a însumat echivalentul sumei de 416 mil. USD, majorându-se cu 11,4% față de luna precedentă și cu 2,7% comparativ cu luna similară a anului precedent, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.

Datele BNM relevă că în luna decembrie cumpărările de valută de la populație s-au majorat cu 30,7% comparativ cu luna precedentă, la 300 mil. USD, iar vânzările au sporit s-au redus cu 16,3%, la 116 mil. USD.

Majoritatea tranzacțiilor au fost făcute în euro. Ponderea monedei unice europene la cumpărări a fost de 71 %, iar la vânzări 70%. Populaţia a vândut euro în pofida unui curs care s-a dus în jos și care se menţine de mai multă vreme.

În același timp, ponderea rublei ruseşti în totalul tranzacțiilor valutare a fost de 2,1%, iar leului românesc şi hrivnei ucrainene le-au revenit câte 1,6% şi respectiv 0,3%.

Rulajul pieţei valutare în numerar cuprinde totalitatea tranzacţiilor de cumpărare şi vânzare a valutei străine contra monedă naţională, efectuate de unităţile de schimb valutar, la serviciile cărora apelează de cele mai multe ori populaţia.

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.