Ministerul Agriculturii: Lumea pleacă într-o veselie de la AIPA. Salariile nu sunt atractive

29 Mart. 2023, 10:25
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
29 Mart. 2023, 10:25 // Actual //  MD Bani

Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, anunță că salariile de la Agenția de Intervenții și plăți pentru Agricultură (AIPA) nu sunt atractive pentru angajați, motiv pentru care oamenii pleacă din funcții. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei sesiuni de discuții cu reprezentanții direcțiilor raionale de agricultură.

Astfel, în prezent, Agenția are 22 de locuri vacante.

„La nivel de salarizare AIPA stă foarte prost. Noi avem angajați în cadrul AIPA – 4.500 – 5.500 de lei. Și astăzi, AIPA din Republica Moldova are 22 de locuri vacante. Deci, lumea pleacă într-o veselie din această instituție extrem de importantă a statului. Noi trebuie să facem pași extrem de rapizi ca să urgentăm toate procesele de fortificare a acestei agenții”, a declarat Vladimir Bolea.

În acest context, Vladimir Bolea a spus că salariile angajaților din cadrul AIPA urmează să fie majorate, astfel încât să fie procesate mai rapid dosarele și agenții economici să obțină mai rapid subvențiile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

16 Ian. 2026, 17:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Ian. 2026, 17:57 // Actual //  Grîu Tatiana

Compania energetică de stat a Azerbaidjanului, SOCAR, a anunțat lansarea unei noi etape în exporturile de gaze azere către Europa, odată cu începerea livrărilor către Austria și Germania, în luna ianuarie 2026. Gazele sunt transportate prin intermediul gazoductului Trans Adriatic Pipeline (TAP), care traversează sudul Europei.

Într-o declarație pentru agenția EFE, SOCAR a precizat că livrările către cele două state se realizează prin Italia, extinzând astfel aria de distribuție a gazelor din Azerbaidjan pe continent. Compania nu a comunicat volumele exacte exportate, însă anterior în mass-media au apărut informații potrivit cărora Germania ar putea primi aproximativ 1,2 miliarde de metri cubi de gaze.

„Livrările efectuate către aceste țări prin intermediul Italiei extind și mai mult raza de acțiune a gazelor din Azerbaidjan în Europa. Numărul țărilor care importă gaze din Azerbaidjan a crescut astfel la 16”, a informat SOCAR.

Compania subliniază că această evoluție face parte din strategia energetică promovată de președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, care vizează extinderea prezenței SOCAR pe piețele din Europa și Orientul Mijlociu, diversificarea cooperării cu parteneri internaționali și consolidarea poziției Azerbaidjanului ca furnizor fiabil de hidrocarburi.

Azerbaidjanul a început livrările de gaze către Europa în decembrie 2020, iar în prezent printre cumpărătorii săi se numără state precum Italia, Grecia, Bulgaria, Ungaria, România și Serbia. În anul 2025, Azerbaidjanul a exportat 25 de miliarde de metri cubi de gaze, dintre care 13 miliarde de metri cubi au fost livrați Europei.

Anterior, ambasadorul Republicii Moldova la Baku, Alexandr Esaulenco, a declarat că și Chișinăul examinează posibilitățile de aprofundare a cooperării energetice cu compania petrolieră azeră SOCAR, inclusiv în ceea ce privește achiziția de gaze naturale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!