Ministru italian: Interzicerea vânzării de maşini cu motor cu combustie aruncă Europa în criză

25 Sept. 2024, 16:06
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Sept. 2024, 16:06 // Actual //  bani.md

Adolfo Urso, membru al partidului Fraţii Italiei al prim-ministrului Giorgia Meloni, a avertizat că sute de mii de locuri de muncă din industria auto europeană sunt în pericol dacă Bruxelles-ul nu îşi reduce obiectivele ambiţioase de mediu pentru sectorul auto.
„Foaia de parcurs a Green Deal, aşa cum a fost concepută, şi-a demonstrat deja contradicţiile prin prăbuşirea pieţei europene a vehiculelor electrice şi criza gravă a producătorilor europeni de automobile”, a declarat Urso într-un interviu. „Datele vorbesc de la sine. Este deja clar că foaia de parcurs … nu este sustenabilă.”

Urso se va folosi de reuniunile la nivel înalt de la Bruxelles din această săptămână pentru a solicita o revizuire urgentă a normelor privind emisiile şi interzicerea motoarelor cu combustie în 2035, care, în opinia sa, ar trebui amânate şi relaxate pentru a permite vânzarea altor forme de vehicule cu tehnologii curate, inclusiv a celor care utilizează biocombustibil sau combustibil sintetic.
Demersul Italiei vine pe fondul îngrijorării din capitalele europene şi al avertismentelor producătorilor că industria auto de pe continent – deja sub presiunea importurilor de vehicule electrice chinezeşti mai ieftine – ar putea scădea brusc odată cu intrarea în vigoare a interdicţiei privind vânzarea de motoare noi cu combustie.

Cel mai mare producător auto din ţară, Stellantis, a suspendat producţia de automobile la fabrica sa istorică din Torino timp de o lună, până la jumătatea lunii octombrie, din cauza cererii scăzute pentru versiunea electrică a modelului Fiat 500, care are un preţ de 30 000 de euro, faţă de 17 700 de euro pentru versiunea hibridă. Volkswagen, cel mai mare producător de automobile din Germania, a avertizat recent lucrătorii că nu va mai onora garanţia locurilor de muncă, veche de decenii. Aproximativ 165 000 de persoane lucrează în industria auto din Italia, iar aproximativ 780 000 în Germania.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

13 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Ursu Victor

Un număr de 13.810 persoane cu domiciliul în regiunea transnistreană erau luate la evidență în anul 2025 pe malul drept al Nistrului în calitate de angajați oficiali, potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat.

Din total, 57,6% sunt bărbați (7.950 persoane), iar 42,4% femei (5.860 persoane), ceea ce indică o participare semnificativă a forței de muncă din regiune pe piața muncii controlată de autoritățile constituționale.

Distribuția geografică arată o concentrare majoră în municipiul Chișinău, unde activează peste 80% dintre acești salariați. Cei mai mulți provin din orașele Tiraspol, Bender, Slobozia și din localitățile din proximitatea acestora, care cumulează peste 54% din total.

Datele indică și un grad ridicat de formalizare a raporturilor de muncă. Aproximativ 93,85% dintre angajați activează în baza contractelor individuale de muncă, fapt ce confirmă caracterul legal și stabil al relațiilor de serviciu.

În ceea ce privește domeniile de activitate, lucrătorii din regiunea transnistreană sunt prezenți în special în comerțul cu amănuntul, transporturi, învățământul secundar general, construcții, industria de prelucrare, precum și în activități de asistență medicală și farmaceutică.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, aceste evoluții confirmă un nivel avansat de integrare a locuitorilor din stânga Nistrului pe piața muncii de pe malul drept. Autoritățile subliniază că angajații beneficiază de relații de muncă sigure și legale, acces la toate tipurile de concedii și salarii competitive.

Prin participarea lor în sectoare-cheie ale economiei, locuitorii din regiunea transnistreană contribuie direct la dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova, mai arată datele oficiale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!