Moldova pe marginea prăpastiei economice! Deficitul comercial atinge cote istorice

15 Ian. 2025, 16:42
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
15 Ian. 2025, 16:42 // Actual //  Ursu Victor

Biroul Național de Statistică a publicat datele privind comerțul extern al Moldovei pentru primele 11 luni ale anului 2024, iar concluziile sunt îngrijorătoare: „Moldova va încheia anul cu cel mai mare deficit al balanței comerciale din istorie, în timp ce perspectivele pentru 2025 rămân sumbre”, constată economistul Veaceslav Ioniță.

În 2024, exporturile Moldovei au continuat să scadă pentru al doilea an consecutiv, ajungând sub 3,6 miliarde USD – cu peste 750 milioane USD mai puțin față de recordul de 4,33 miliarde USD din 2022.

Principala cauză a acestui declin este pierderea piețelor de export din Ucraina, care, în 2022, au contribuit cu aproximativ 800 milioane USD la creșterea exporturilor. În plus, majoritatea categoriilor de produse au înregistrat scăderi semnificative, cu excepția a trei sectoare agricole:

  1. Fructele, ale căror exporturi au depășit pentru prima dată 400 milioane USD.
  2. Semințele oleaginoase, care au înregistrat o creștere remarcabilă.
  3. Băuturile, un alt sector cu o performanță pozitivă.

Aceste sectoare au adus un plus de 150 milioane USD în exporturile din 2024, dar insuficient pentru a compensa declinul general.

În contrast, importurile Moldovei au înregistrat o creștere, alimentată în special de scumpirea resurselor energetice. În timp ce exporturile sunt în declin, importurile în creștere contribuie semnificativ la adâncirea dezechilibrului comercial.

În acest context, deficitul balanței comerciale va depăși 5,5 miliarde USD, marcând un record istoric pentru Moldova. Acest dezechilibru major între exporturi și importuri subliniază vulnerabilitățile economiei naționale și lipsa unor politici economice eficiente care să sprijine sectoarele productive.

„Comerțul extern reflectă fidel starea economiei Moldovei. Deficitul comercial record scoate în evidență problemele structurale și lipsa unor soluții pe termen lung. Agricultura, care continuă să fie unul dintre motoarele economiei, ar putea oferi o rază de speranță, însă este nevoie de investiții și politici coerente pentru a valorifica acest potențial”, a puncatat Ioniță.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 18:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 18:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană FlyOne a venit cu explicații după apariția în spațiul public a informațiilor privind prețurile foarte ridicate ale biletelor pe ruta Dubai – Chișinău, care în unele cazuri au ajuns la aproximativ 4.557 de euro pentru un singur zbor.

Reprezentanții companiei susțin că informațiile despre aceste tarife ar fi fost interpretate eronat și precizează că pasagerii care au cumpărat din timp bilete FlyOne și au rămas blocați în Emiratele Arabe Unite sunt aduși acasă fără costuri suplimentare. Potrivit operatorului, doar un număr limitat de locuri rămase libere în aeronave a fost scos la vânzare la aceste prețuri.

Compania explică faptul că zborurile sunt operate pe rute alternative care ocolesc zona operațiunilor militare, ceea ce prelungește considerabil durata cursei și generează costuri suplimentare.

Printre factorii care au dus la creșterea tarifelor, FlyOne enumeră operarea cursei Chișinău – Dubai fără pasageri, ceea ce înseamnă că operatorul suportă integral costul zborului, o escală suplimentară pentru realimentare în Egypt, consumul mai mare de combustibil, precum și majorarea prețului la combustibil cu peste 50% pe fondul crizei energetice.

La acestea se adaugă taxe aeroportuare și costuri de handling suplimentare, precum și revizuirea constantă a condițiilor de asigurare de către companiile de profil.

Potrivit companiei, în aceste condiții costul total al unei curse depășește de peste două ori costul unui zbor operat pe ruta obișnuită, iar impactul asupra prețului biletelor într-o singură direcție este de cel puțin patru ori mai mare decât în condiții normale.

FlyOne mai afirmă că tarifele pentru puținele bilete disponibile sunt comparabile cu cele practicate de alți operatori și sunt determinate strict de costurile ridicate generate de situația din regiune.

Pentru zborurile operate după 12 martie, compania estimează revenirea la condiții normale de operare, iar prețurile ar urma să pornească de la aproximativ 159 de euro.

Escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu a început deja să afecteze piața aviației. De exemplu, un bilet operat de compania Flydubai pentru data de 11 martie pe ruta Dubai – Chișinău costă aproximativ 1.043 de euro pentru un zbor direct de circa 5 ore și 30 de minute.

În mod normal, tarifele pentru această rută variază între 250 și 400 de euro, în funcție de perioadă și momentul rezervării.

În dimineața zilei de astăzi, 5 februarie, potrivit ofertelor publicate pe site-urile companiilor aeriene, un bilet one-way operat de compania emirateză Flydubai pentru 11 martie 2026 ajunge la circa 1.043 de euro pentru un pasager în clasa economică. La compania moldovenească FlyOne, controlată de fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Pentru unele zile apropiate, prețurile afișate au ajuns la niveluri rar întâlnite: 10 februarie – aproximativ 4.557 euro, 12 februarie – aproximativ 4.557 euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!