Cu o experiență de aproape 30 de ani în domeniul managementului financiar, Oleg Braga cunoaște foarte bine procesele ce țin de buna administrare atât a companiilor private, cât și de stat. Ce înseamnă management eficient și cum poate statul obține beneficii de la proprietatea publică, Oleg Braga, care este de aproape 20 de ani și Președinte al Comisiei pentru susținerea examenelor de stat, Facultatea Busines&Administrare din cadrul Academiei de Studii Economice a Moldovei (ASEM), a vorbit în inuterviul pentru www.bani.md.
Î: Dle Braga, se fac multe afirmaţii despre întreprinderile de stat sau cu capital de stat, dar tabloul general nu e prea clar. Aţi putea să ne oferiţi o viziune de ansamblu şi să ne spuneţi care e situaţia legată de aceste întreprinderi?
O.B.: Dacă vorbim de un tablou general, atunci e cazul să menţionăm că în gestiunea Agenţiei Proprietăţii Publice sunt 107 întreprinderi. Patru dintre acestea se află peste hotare: Î.S. Fabrica de vin din Lvov, Întreprinderea-fiică „Tabăra de însănătoşire pentru copii „Avtodorojnic”, Î.S. „Cariera de piatră concasată din granit” şi Î.S. „Cariera de pietriş şi nisip din Cernăuţi”. Celelalte 103 întreprinderi gestionate de Agenţia Proprietăţii Publice se află pe teritoriul Republicii Moldova, activând în diverse domenii – de la domeniul energetic şi infrastructura drumurilor şi terminând cu domeniul editorial-poligrafic.
Analizând datele publice referitoare la activitatea acestor întreprinderi, vedem că unele dintre ele sunt profitabile şi furnizează statului venituri importante, atât sub formă de dividende, cât şi sub formă de impozite aferente activităţii de întreprinzător. Altele, sunt mai puţin profitabile sau deloc rentabile. Iar a treia categorie, în genere se află în proces de insolvabilitate deja de ani buni de zile.
Tabloul general, despre care aţi întrebat dvs., cam aşa arată.
Î: Dar de ce statul nu vinde întreprinderile nerentabile? Or, aceasta ar aduce şi bani suplimentar în buget, şi statul ar scăpa de povara lor. Ca să nu mai vorbim că venirea unor investitori privaţi ar putea să impulsioneze activitatea acestora, ceea ce ar însemna noi locuri de muncă, noi impozite etc.
O.B.: Cred că aici se impun câteva precizări importante. În primul rând, trebuie să existe un fondal favorabil pentru a atrage potenţiali investitori în întreprinderile care la moment sunt proprietate a statului sau statul este unul din acţionari (de regulă, majoritar). Şi când vorbim de fon favorabil, trebuie să avem în vedere întâi de toate securitatea şi siguranţa eventualei investiţii. Faptul că noi avem un război în imediata apropiere a frontierelor noastre îi determină pe potenţialii investitori să trateze cu multă precauţie planurile în raport cu Republica Moldova.
În al doilea rând, vreau să vă amintesc că periodic anumite obiecte ce ţin de proprietatea publică din Moldova sunt scoase la privatizare. În unele cazuri, se mizează pe vânzarea acestora pentru a acoperi deficitul bugetar. Însă, practica ultimilor ani a arătat că investitorii nu se prea grăbesc să facă achiziţii de acest fel, chiar dacă un anumit interes există. De ce? Pentru că iniţial am avut de-a face cu pandemia, apoi cu criza economică generată de aceasta, apoi a venit războiul. Deci, există motive obiective care arată de ce investitorii nu au achiziţionat obiecte proprietate publică expuse la privatizare în ultimii ani. Dar, desigur, situaţia se va schimba şi atunci vom putea vorbi de condiţii mult mai favorabile.
În al treilea rând, trebuie să avem în vedere că există întreprinderi de stat, care nu pot fi expuse la privatizare, chiar dacă sunt nerentabile, din simplul motiv că reprezintă interes din punctul de vedere al securităţii naţionale.
Î: Dvs. personal, ce întreprinderi credeţi că nu ar trebui scoase la privatizare în nici un caz?
O.B.: Evident, cele la care m-am referit mai devreme – care au atribuţie la securitatea statului. Spre exemplu, cred că o întreprindere care tot timpul trebuie să rămână proprietate a statului este Calea Ferată a Moldovei. Sau întreprinderile din domeniul energetic, importanţa cărora a ieşit în evidenţă în special în ultimul an. Sau întreprinderea pentru utilizarea spaţiului aerian şi deservirea traficului aerian „Moldatsa”. Sau întreprinderea „Radiocomunicaţii”. Apropo, am amintit de Calea Ferată a Moldovei – vrea să accentuez că situaţia la această întreprindere se ameliorează continuu – nu mai e atât de gravă cum era acum câţiva ani, când a fost nevoie de intervenţii chiar la nivelul Parlamentului.
În general, consider că se impune o amplă evaluare a ceea ce înseamnă la moment întreprinderi proprietate a statului sau cu capital de stat. Iar acolo unde se va constata că statul suferă doar pierderi sau nu câştigă nimic, vor trebui să se ia deciziile de rigoare. Nu trebuie să admitem să avem acest balast sub formă de întreprinderi de stat nerentabile şi care nu reprezintă interes din punct de vedere al securităţii naţionale.
Î: Aţi putea da careva exemple de întreprinderi care statul, în opinia Dvs., ar trebui să le supună privatizării?
O.B.: Aici putem vorbi de întreprinderile de stat editorial-poligrafice. Mai concret de patru întreprinderi din acest domeniu. De asemenea, putem vorbi de mai multe staţiuni didactico-experimentale sau de staţiuni tehnologico-experimentale. În context ar fi de menţionat că avem diverse centre de instruire, staţiuni sanatoriale, obiective ce ţin de industria cinematografică etc. Ele nu reprezintă interes nici din punct de vedere al securităţii statului şi nici din punct de vedere economic. Multe dintre ele figurează practic doar pe hârtie sau sunt la limita existenţei. De aceea, trebuie de făcut evaluarea de care vă spuneam şi de acţionat în consecinţă. Vă asigur că, în rezultat, statul va avea doar de câştigat.
Î: Cum credeţi că ar trebui să se procedeze cu terenurile proprietate publică, aflate în gestiunea APP?
O.B.: Aţi atins o temă destul de dureroasă, pe care mulţi o evită, dat fiind vulnerabilitatea ei. Adevărul este că avem multe astfel de terenuri, care fie ar putea fi valorificate mai eficient, fie ar putea fi scoase la privatizare, iar din banii obţinuţi să fie finanţat acelaşi deficit al bugetului de stat. De ce mulţi evită această temă? Pentru că a devenit deja un fel de tradiţie nescrisă ca, atunci când se vorbeşte despre posibila privatizare a terenurilor proprietate publică, numaidecât să se facă conexiuni, asocieri, paralele cu diverse scheme. Astfel, nimeni nu întreprinde nimic, iar în final are de pierdut statul. Eu consider că trebuie de făcut o inventariere a acestor terenuri şi, în mod maximal transparent, de informat societatea care e situaţia reală şi ce oportunităţi există. Apoi, în cadrul unui larg proces de consultări la diferite niveluri (inclusiv consultări publice) de stabilit care sunt cele mai bune soluţii ca să aibă de beneficiat ţara, cetăţenii. Însă, pentru a iniţia respectivul proces e nevoie şi de viziune, şi de o bună înţelegere a situaţiei concrete legate de aceste terenuri, dar şi de multă voinţă.
Î: Ce părere aveţi vizavi de concesionarea întreprinderilor de stat?
O.B.: E o soluţie de alternativă reuşită. Am în vedere alternativă privatizării. Noi avem întreprinderi de stat importante, dar care necesită modernizări. În condiţiile în care posibilităţile statului şi ale acestor întreprinderi sunt limitate, concesionarea poate fi o soluţie. Însă, statul trebuie să ofere în concesiune întreprinderile respective în condiţii de maximă transparenţă – ca nimănui să nu-i apară nici un dubiu că soluţia identificată e cea mai reuşită. Doi – statul trebuie să vegheze asupra respectării întocmai a acordurilor de concesionare. Dacă se vor respecta aceste două condiţii de bază, atunci, cu siguranţă, vom avea doar efecte pozitive ca urmare a unor eventuale concesionări.
Î: În general, care, în opinia Dvs., trebuie să fie rolul statului în raport cu economia?
O.B.: Implicarea statului în economie propriu-zis trebuie să fie minimă. Statul nu trebuie să se manifeste ca un jucător, ci ca un arbitru, care creează regulile de joc şi veghează ca ele să fie respectate întocmai. Dar, desigur, de la această regulă trebuie să fie şi excepţii. Iar acestea ţin de întreprinderile de importanţă strategică, care trebuie să rămână proprietate a statului. Aceasta însă nu înseamnă că statul e concurent cu agenţii economici – pur şi simplu îşi protejează interesele care reies din securitatea naţională. În rest, economia trebuie să fie liberalizată la maximum şi să se dezvolte după binecunoscutele reguli ale economiei de piaţă.
Î: Şi, în final, aş vrea să vă întreb: în opinia Dvs., pe cât de binevenită ar fi o eventuală strategie de administrare a proprietăţii publice?
O.B.: Eu, în general, sunt adeptul abordărilor strategice. Căci, fără o strategie clară, te mişti mai mult pe dibuite, instinctiv. Numai abordarea strategică îţi permite să vizualizezi întreg tabloul: de unde porneşti, ce resurse ai, ce riscuri pot apărea şi cum te pregăteşti de ele, ce oportunităţi ai în faţă şi cum le valorifici, care e punctul final unde trebuie să ajungi.
Ca să răspund direct la întrebarea dvs. – evident că o asemenea strategie ar fi binevenită, dar ea trebuie să pornească de la o analiză obiectivă şi minuţioasă a ceea ce reprezintă la moment proprietatea publică în Moldova. Fără această analiză, oricât de bine ar fi scrisă analiza, ea va eşua inevitabil.
