Pentagon: Rusia a învățat din greșelile de pe câmpul de luptă și își schimbă abordarea

28 Mai 2022, 07:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Mai 2022, 07:34 // Actual //  bani.md

Rusia învață din greșelile sale de pe câmpul de luptă de până acum, chiar dacă avansul său este, în continuare „incremental”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John, Kirby, conform Bloomberg.

Rusia a încercat să rezolve din probleme cu care s-a confruntat în ce privește logistica și aprovizionarea în primele zile ale războiului, a spus Kirby.

Problema a fost rezolvată, parțial, de faptul că regiunile în care au loc, în acest moment, principalele atacuri ale rușilor, în Donbas, sunt mult mai aproape de Rusia.
Însă rușii sunt ceva mai reticenți în a „avansa prea mult”, în condițiile în care se tem să nu-și „tensioneze ” din nou liniile de aprovizionare.

Armata rusă a avut doar succese reduse și puține în încercările sale de a-și integra operațiunile terestre cu cele aeriene – „Folosesc unități mai mici, acum, în locuri mai mici și cu mișcări mai puțin ample”, a spus Kirby.

Totuși, Rusia continuă să aibă probleme în ce privește „comandarea și controlul” trupelor sale din Ucraina, a adăugat oficialul american.

14 Apr. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Apr. 2026, 16:32 // Actual //  Grîu Tatiana

Călătoriile cu transportul public în regiunea transnistreană se scumpesc cu 17%. Decizia a fost luată marți, 14 aprilie, de către administrația de la Tiraspol pentru transportul de pasageri și bagaje pe rutele regulate urbane și suburbane.

Decizia vine pe fondul creșterii costurilor, în special a prețului la combustibil, care s-a majorat cu peste 30%, dar și din cauza inflației și a creșterii salariului minim pentru anul 2026. Potrivit așa-numitului Guvern, tarifele nu au fost ajustate în mod real în ultimii trei ani, fiind doar prelungite.

Astfel, tariful pentru transport crește de la 0,75 ruble la 0,88 ruble pentru un pasager-kilometru (de la aproximativ 70 de bani la 82 de bani).

În practică, cele mai mari scumpiri vor fi resimțite pe distanțele lungi. De exemplu, o călătorie din Tiraspol până la Camenca va costa 150 de ruble (circa 140,6 lei), față de 127,85 ruble (aproximativ 119,8 lei), ceea ce înseamnă o scumpire de peste 22 de ruble (circa 20,8 lei).

În schimb, pentru ruta Tiraspol–Dnestrovsc, prețul crește de la 31,25 ruble (circa 29,3 lei) la 36,65 ruble (aproximativ 34,4 lei), adică o majorare de circa 5,4 ruble (aproximativ 5,1 lei).

Noile tarife vor intra în vigoare imediat după publicarea oficială a deciziei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!