Radu Marian dezvăluie costurile indexării pensiilor: 10% vor însemna 600 de milioane de lei în plus

27 Feb. 2025, 10:47
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2025, 10:47 // Actual //  Ursu Victor

Deputatul Radu Marian, președintele Comisiei buget și finanțe, a anunțat că indexarea pensiilor cu 10% va implica un cost suplimentar pentru bugetul de stat de aproximativ 500-600 de milioane de lei. „Fiecare procent de indexare costă bugetul țării 150 de milioane de lei, deci vorbim de o sumă semnificativă”, a declarat Marian.

Potrivit proiectului propus, indexarea pensiilor va avea loc pe 1 aprilie 2025, iar coeficientul de indexare va reflecta rata inflației la sfârșitul anului 2024, exprimată prin creșterea prețurilor de consum în luna decembrie a anului respectiv comparativ cu aceeași lună a anului precedent. Astfel, coeficientul de indexare va fi de 10% și se va aplica doar pentru partea pensiei care nu depășește salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2025, în valoare de 16.100 de lei.

La începutul anului 2024, numărul total al pensionarilor a constituit 674,9 mii persoane, din care 528,7 mii (78,3% din totalul pensionarilor) erau pensionari pentru limită de vârstă. Pensia medie în anul 2024 a constituit 3926 de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

19 Mai 2026, 16:30
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Mai 2026, 16:30 // Actual //  Grîu Tatiana

ÎS „Moldelectrica” ar putea fi scutită de plata a circa 26 de milioane de lei către bugetul de stat, iar banii vor fi redirecționați pentru proiecte strategice de interconectare energetică cu România și sistemul electroenergetic european.

Ministerul Energiei a anunțat inițierea elaborării unui proiect de hotărâre a Guvernului privind exceptarea întreprinderii de la plata defalcărilor din profitul net obținut în anul 2025. Instituția spune că măsura este necesară pentru menținerea stabilității financiare a operatorului sistemului de transport al energiei electrice.

„Profitul care ar fi urmat să fie transferat în bugetul de stat va fi redirecționat pentru susținerea proiectelor investiționale strategice și consolidarea infrastructurii electroenergetice naționale, contribuind astfel la creșterea securității energetice a Republicii Moldova și la accelerarea procesului de interconectare cu piața energetică europeană”, precizează Ministerul Energiei.

Amintim că ÎS „Moldelectrica” urmează a fi transformată în societate pe acțiuni. Potrivit Ministerului Energiei, inițiativa are drept scop consolidarea independenței operatorului și alinierea la standardele europene, fără privatizarea infrastructurii strategice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!