Reforma care va supăra pe mulți. Gavriliță pregătește resetarea facilităților fiscale

10 Dec. 2025, 13:10
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
10 Dec. 2025, 13:10 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor pregătește un proces de armonizare și aliniere a cotelor de impozitare, care va fi reflectat în politica fiscală pentru anul 2027. Declarația a fost făcută de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, care susține că actualul sistem fiscal este fragmentat și favorizează evaziunea și subplata obligațiilor către stat.

Potrivit ministrului, chiar și în prezent, prin avizul Guvernului la o inițiativă legislativă a deputaților, numărul regimurilor fiscale este redus de la 12 la 11, urmând ca, în următorii ani, acesta să scadă treptat la 7–8 regimuri, iar pe termen mediu chiar la două sau maximum trei regimuri fiscale.

„Această fragmentare afectează uniformitatea sistemului. Avem diferențieri și «ciopârțeli» care duc direct la posibilități de evaziune și subplată a obligațiilor fiscale. Trebuie să ajungem la baze de impozitare mai uniforme, astfel încât statul să poată funcționa corect”, a declarat Gavriliță.

Ministrul a subliniat că reforma va presupune un exercițiu complex și cuprinzător, care va genera dezbateri inclusiv sensibile cu mediul de afaceri, însă autoritățile urmăresc să construiască un sistem coerent și sustenabil pe termen lung. „Cu siguranță vom avea o discuție interesantă, inclusivă, poate cu unele nemulțumiri, dar obiectivul este să facem lucrurile corect”, a precizat oficialul.

Datele prezentate anterior de economiști indică dimensiunea problemei. Într-un interviu pentru publicația ZIUA, economistul Veaceslav Ioniță a declarat că în Republica Moldova există peste 100 de facilități fiscale, iar impactul acestora asupra bugetului se ridică la circa 25 de miliarde de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.