Rezervele valutare ale BNM s-au redus peste jumătate de miliard de dolari

09 Mai 2022, 07:48
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
09 Mai 2022, 07:48 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

La 29 aprilie 2022, activele oficiale de rezervă au constituit 3,345 miliarde dolari SUA, în descreștere cu 87,48 mil. dolari SUA în comparație cu 31 martie 2022, când acestea au însumat 3,432 miliarde dolari SUA, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.

Reducerea rezervelor valutare a fost determinată de deprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA: 52,83 mil. dolari SUA, ieșirile nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate: 20,84 mil. dolari SUA, plățile aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova: 14,88 mil. dolari SUA, rezultatul net al operațiunilor de tip swap valutar pe piața valutară internă: 9,90 mil. dolari SUA (echivalentul a 9,00 mil. EUR). Intervențiile pe nete pe piața valutară internă sub formă de vânzări de valută: 0,05 mil. dolari SUA;

Totodată, majorarea activelor oficiale de rezervă înregistrarea creditelor și a granturilor în favoarea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova pentru proiecte investiționale: 12,62 mil. dolari SUA și intrările nete în contul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă: 1,60 mil. dolari SUA.

Față de sfârșitul anului 2021, rezervele valutare ale BNM s-au comprimat cu 557 milioane dolari.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

24 Mart. 2026, 19:43
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
24 Mart. 2026, 19:43 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața asigurărilor a continuat să crească în 2025, însă profitabilitatea companiilor s-a comprimat pe fondul majorării despăgubirilor și al creșterii mai rapide a cheltuielilor.

Potrivit datelor statistice, asigurătorii au încasat prime brute subscrise în valoare de 3,35 miliarde lei, în creștere cu 3,1% față de anul 2024. În același timp, despăgubirile și indemnizațiile de asigurare plătite au crescut mult mai rapid, cu 16,3%, ajungând la 1,49 miliarde lei.

Creșterea primelor a fost susținută în special de segmentul asigurărilor de bunuri, inclusiv incendii și calamități naturale, care a înregistrat un avans de 21%. De asemenea, asigurările CASCO au crescut cu 14,2%, iar asigurările de sănătate cu 6,4%. În schimb, segmentul dominant al asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) a scăzut cu 4,6%, până la 1,6 miliarde lei.

Pe partea de despăgubiri, cele mai mari creșteri s-au înregistrat la RCA, unde plățile au urcat cu 26,1%, precum și la asigurările de viață, în creștere cu 25,9%. În contrast, despăgubirile pentru asigurările de bunuri au scăzut semnificativ, cu 41,9%.

Pe plan financiar, veniturile totale ale companiilor de asigurări au crescut modest, cu 1,1%, până la 5,73 miliarde lei, în timp ce cheltuielile au avansat mult mai rapid, cu 6,2% și a ajuns la 5,64 miliarde lei.

Această evoluție a dus la o diminuare drastică a profitului înainte de impozitare, care a coborât la doar 83,1 milioane lei, de peste patru ori mai mic decât în anul precedent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!