Asociațiile de turism acuză ministerul Culturii de lipsă de transparență

13 Mart. 2023, 15:38
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
13 Mart. 2023, 15:38 // Actual //  MD Bani

Hotărârea de Guvern cu privire la constituirea, organizarea și funcționarea Instituției Publice ,,Oficiul Național al Turismului” a trezit nemulțumirea Asociațiilor profesioniste din domeniul turismului. Membrii asociației acuză Guvernul de lipsă de transparență și comiterea unor ilegalități.

Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova și Asociația Națională a Turismului de Afaceri și Industrial „Pro Turism Moldova” au înaintat demersuri spre Guvern, prin care declară că proiectul a fost elaborat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova fără consultări publice transparente cu sectorul asociativ din industria turismului, documentul fiind public abia pe 3 martie curent. De asemenea, ei susțin că nu toate aspectele au fost clarificate.

Potrivit scrisorilor, documentul prezintă „discrepanțe mari între misiune, domeniile de activitate, angajamentele și organigrama viitorului Oficiu”. De asemenea, sunt promovate doar două forme de turism (intern și receptor), celelalte fiind neglijate.

Asociațiile solicită Guvernului urgentarea elaborării unui statut îmbunătățit pentru Oficiul Național de Turism cu participarea asociațiilor profesioniste de turism.

Totodată, ANTRIM spune că: „turismul receptor și intern reprezintă formele de turism de valoare pentru economia națională – or turismul receptor reprezintă export de servicii și bunuri, contribuie la balanța comercială de plăți și impactează alte câteva industrii conexe. Dezvoltarea turismului incoming(receptor) este recunoscută de toate statele destinații turistice ca fiind prioritară pentru Guvern. Odată dezvoltat turismul receptor, implicit dezvoltă turismul domestic, ceea ce s-a realizat prin eforturile ANTRIM, ale proiectelor donatorilor, în special USAID, în ultimii 8 ani (+84% creștere 2019 vs 2012) și $550 milioane în consumul local al străinilor nerezidenți (4,4% PIB)”, se arată în declarație.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07.03.2023 Pro Turism Moldova by Realitatea.md on Scribd

Scrisoare ANTRIM Catre Prim Ministru (4) by Victor Ursu on Scribd

Realitatea Live

13 Mart. 2026, 18:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
13 Mart. 2026, 18:32 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Mai multe companii aeriene din Europa și Asia au început deja să majoreze prețurile biletelor de avion sau să introducă suprataxe pentru combustibil, după ce costul kerosenului a crescut puternic pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. În medie, scumpirile anunțate sunt de 10–15%, potrivit analizelor din industria aviației.

Creșterea tarifelor vine după ce prețul combustibilului pentru avioane a urcat brusc, de la aproximativ 85–90 de dolari pe baril la 150–200 de dolari, în doar câteva zile, ca urmare a tensiunilor geopolitice și a creșterii prețului petrolului.

Mai multe companii au confirmat deja majorări. Transportatori precum Qantas, SAS și Air New Zealand au anunțat ajustări de tarife, iar alte companii introduc suprataxe pentru combustibil sau modifică programele de zbor pentru a face față costurilor mai mari.

Unele exemple sunt deja concrete: grupul Air France-KLM a adăugat aproximativ 50 de euro la biletele dus-întors pentru zborurile lung-curier, iar mai multe companii din Asia au introdus taxe suplimentare sau au crescut prețurile biletelor pentru a compensa scumpirea carburantului.

În același timp, industria aviației se confruntă și cu alte probleme generate de conflict, inclusiv ocolirea unor rute aeriene din Orientul Mijlociu, ceea ce duce la zboruri mai lungi și costuri operaționale mai mari.

Experții avertizează că, dacă prețurile combustibilului rămân ridicate, scumpirile la biletele de avion ar putea continua în lunile următoare, iar unele companii ar putea reduce numărul de zboruri pentru a limita pierderile.