Sindicatele cer majorarea salariului minim până la 8050 lei: Demersul, transmis premierului

10 Nov. 2025, 12:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Nov. 2025, 12:51 // Actual //  Grîu Tatiana

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a înaintat astăzi un demers prin care solicită stabilirea salariului minim în cuantum de 8050 de lei lunar, începând cu 1 ianuarie 2026. Solicitarea este adresată premierului Alexandru Munteanu, ministrului Finanțelor, Andrian Gavriliță, și ministrei Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.

Potrivit CNSM, această măsură este necesară pentru a menține puterea de cumpărare a salariaților, a preveni adâncirea sărăciei și a asigura un nivel de trai decent pentru lucrătorii din Republica Moldova.

CNSM atrage atenția că, în anul curent, raportul dintre salariul minim și salariul mediu pe economie a scăzut de la 42,7% la 40,5%, iar menținerea unui nivel scăzut al salariului minim ar conduce la creșterea sărăciei în rândul salariaților, în condițiile în care sărăcia monetară a crescut de la 31,1% la 33,6% în ultimii doi ani.

„Salariul minim este un instrument important pentru prevenirea sărăciei în rândul populației, însă, acesta urmează să acopere integral pragul național al sărăciei, care este stabilit în mărime de 6294 de lei lunar și să reprezinte cel puțin 7860 de lei brut.”, se menționează în demersul CNSM.

Confederația subliniază, de asemenea, că Republica Moldova, în calitate de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, trebuie să respecte prevederile Directivei UE privind salariile minime adecvate, care recomandă ca salariul minim să reprezinte cel puțin 50% din salariul mediu brut sau 60% din salariul median brut.

CNSM mai evidențiază că un salariu minim de 8050 de lei ar contribui nu doar la reducerea sărăciei, ci și la prevenirea exodului forței de muncă și la asigurarea unei predictibilități economice pentru mediul de afaceri și pentru politicile salariale bugetare.

„Această majorare ar reprezenta un pas concret în realizarea angajamentului Guvernului Republicii Moldova privind atingerea unui salariu minim de 10 000 de lei”, a menționat Igor Zubcu, președintele CNSM, exprimându-și disponibilitatea pentru un dialog constructiv cu autoritățile.

Analizele CNSM privind evoluția minimului de existență pentru sem. I, 2025, relevă că salariul minim de 5500 de lei acoperă doar 70% din valoarea minimului de existență pentru un adult și un copil la întreținere, care constituie 6288,2 lei net. Totodată, pentru ca salariul minim să asigure calcularea unei pensii minime pentru limită de vârstă în anul 2026, ținând cont de indexarea acesteia la 1 aprilie 2026, mărimea minimă a acestuia ar trebuie să fie de 7130 de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.