Tartorii separatiști au înădușit Moldova cu fum! Trei decenii Uzina de la Rîbnița a activat fără autorizație de mediu

07 Sept. 2022, 11:31
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Sept. 2022, 11:31 // Actual //  bani.md

Timp de 30 de ani Uzina Metalurgică de la Rîbnița a activat fără autorizație de mediu. Am instituit autorizația din momentul în care am venit la guvernare, a declarat ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu a declarat într-o conferință de presă, care a spus că la întreprinderea din stânga Nistrului a fost făcut un control tematic.

„Controlul la uzina de la Rîbnița a fost posibil să fie efectuat pe platforma Biroului de Reintegrare. În urma verificărilor au fost depistate mai multe neconformități. A fost dat refuz de acordare a autorizației de mediu. Or dacă nu înlătură neconformitățile se exclude posibilitatea de acordare pe o perioadă mai lungă”, a precizat Cantaragiu.

Referindu-se la încălcările depistate ministrul a spus: „În registrul privind sursele de emisie nu au fot listate toate sursele de poluare, tipurile de deșeuri. Nu a fost respectată legislația cu privire la deșeuri inclusiv registrul deșeurilor care codifică tipurile acestora. Deșeurile nu au fost listate conform registrului Republicii Moldova. Categoriile de deșeuri trebuie să fie uniformizate pe tot teritoriul pe unde circulă”.

Potrivit ministrului, în prezent subiectul uzinei este folosit de autorități în negocieri pentru obținerea de facilități în beneficiul locuitorilor Republicii Moldova.

„Este vorba de mobilitatea fermierilor pentru a-și lucra pământurile în stânga Nistrului și prețul la energia electrică. Este o parte a procesului de negocieri”, a punctat Cantaragiu.

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.