Țeapa de milioane cu prețul la gaz! 42% dintre consumatorii companiei buclucașe Rotalin Gaz au trecut la Moldovagaz

15 Nov. 2023, 14:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Nov. 2023, 14:05 // Actual //  bani.md

Peste 40% dintre foștii consumatori ai Rotalin Gaz Trading au trecut la Moldovagaz, după ce la începutul lunii noiembrie Rotalin a rămas fără licență.

„În temeiul Hotărârii Consiliului de administrație al ANRE privind suspendarea licenței de furnizare a gazelor naturale eliberată SRL „Rotalin Gaz Trading”, SA „Moldovagaz”, începând cu 3 octombrie, asigură furnizarea gazelor în modul de „ultimă opțiune” consumatorilor finali în localitățile r-lor Hîncești, Ialoveni, Strășeni, Ștefan Vodă și Căușeni. În acest sens, SA „Moldovagaz” în termenul stabilit a pus la dispoziția a 21 146 consumatori finali contractele de furnizare a gazelor naturale. Astfel, conform situației la data de 10.11.2023, au fost semnate 8 889 contracte de furnizare a gazelor naturale, ce constituie 42% din numărul total al acestora, se arată într-un comunicat Moldovagaz.

Scandalul Rotalin gaz a izbucnit în luna septembrie când ANRE a redus tarifele la gaz pentru consumatorii Rotalin Gaz la 11,71 de lei cu TVA inclus, cu 9 bani mai puțin față de cât a cerut operatorul. Reglementatorul și-a justificat decizia urmare a devierilor financiare în sumă de 40 de milioane de lei. Operatorul nu a fost de acord  și a declarat că acest lucru îi va aduce pierderi financiare. În rezultat a declarat că își suspendă activitatea.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

24 Apr. 2026, 16:22
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
24 Apr. 2026, 16:22 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Percheziții la o bancă din Chișinău și la domiciliile unor angajați, într-un dosar ce vizează scurgeri de informații confidențiale din anchete penale.

Acțiunile sunt desfășurate de ofițerii Inspectoratul Național de Investigații, împreună cu procurorii Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, care investighează presupusa transmitere ilegală de date către terți.

Potrivit anchetei, din martie și până în prezent, mai mulți angajați ai instituției bancare, inclusiv persoane cu funcții de conducere, sunt bănuiți că ar fi oferit informații confidențiale unor persoane din afara sistemului, inclusiv reprezentanților unei companii din domeniul prelucrării fructelor aflată în insolvabilitate. Datele ar fi fost folosite pentru a anticipa sau influența acțiunile organelor de urmărire penală.

În urma descinderilor, au fost ridicate documente, telefoane și alte dispozitive de stocare a informațiilor, care urmează să fie expertizate.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate detaliile cazului și pentru a identifica persoanele implicate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!