USM a devenit prima universitate din țară membră a rețelei UNICA

01 Iul. 2022, 11:25
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
01 Iul. 2022, 11:25 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Din 30 iunie 2022 Universitatea de Stat din Moldova (USM) a devenit prima instituție de învățământ superior din Moldova membră a rețelei universitare UNICA.

Asambleea Generală a UNICA a aprobat unanim candidatura USM pentru a deveni membru cu drepturi depline al acestei importante și prestigioase organizații.

Astfel, USM devine partener egal al marilor centre universitare ale capitalelor europene, obținând dreptul de voce la masa de discuții, în care participă deopotrivă Imperial Coledge din Londra, Universitatea din București, Universitatea din Viena, Universitatea Liberă din Bruxelles, Universitatea din Amsterdam, Freie Universität Berlin, Universitatea din Helsinki, Universitatea Sapienza etc. (www.unica-network.eu/member-university/).

Evenimentul este unul deosebit de import atât pentru USM cât și pentru Republica Moldova. De asemene, la 30 iunie s-a aprobat și Documentul de misiune și viziune a UNICA, ce se angajează să acționeze ca un catalizator pentru dezvoltarea, integrarea și cooperarea universităților membre din toată Europa.

UNICA este o Rețea instituțională de Universități din Capitalele Europei. A fost fondată în anul 1990, iar în prezent este alcătuită din 51 de universități din 37 de capitale ale Europei, combinând peste 180.000 de personal universitar și 2.000.000 de studenți.

Realitatea Live

13 Mart. 2026, 18:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
13 Mart. 2026, 18:32 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Mai multe companii aeriene din Europa și Asia au început deja să majoreze prețurile biletelor de avion sau să introducă suprataxe pentru combustibil, după ce costul kerosenului a crescut puternic pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. În medie, scumpirile anunțate sunt de 10–15%, potrivit analizelor din industria aviației.

Creșterea tarifelor vine după ce prețul combustibilului pentru avioane a urcat brusc, de la aproximativ 85–90 de dolari pe baril la 150–200 de dolari, în doar câteva zile, ca urmare a tensiunilor geopolitice și a creșterii prețului petrolului.

Mai multe companii au confirmat deja majorări. Transportatori precum Qantas, SAS și Air New Zealand au anunțat ajustări de tarife, iar alte companii introduc suprataxe pentru combustibil sau modifică programele de zbor pentru a face față costurilor mai mari.

Unele exemple sunt deja concrete: grupul Air France-KLM a adăugat aproximativ 50 de euro la biletele dus-întors pentru zborurile lung-curier, iar mai multe companii din Asia au introdus taxe suplimentare sau au crescut prețurile biletelor pentru a compensa scumpirea carburantului.

În același timp, industria aviației se confruntă și cu alte probleme generate de conflict, inclusiv ocolirea unor rute aeriene din Orientul Mijlociu, ceea ce duce la zboruri mai lungi și costuri operaționale mai mari.

Experții avertizează că, dacă prețurile combustibilului rămân ridicate, scumpirile la biletele de avion ar putea continua în lunile următoare, iar unele companii ar putea reduce numărul de zboruri pentru a limita pierderile.