Viață de lux pentru justițiarii moldoveni! Vor salarii fabuloase de la stat

12 Dec. 2022, 14:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Dec. 2022, 14:38 // Actual //  bani.md

Judecătorii din Moldova vor salarii mai mari. Cu o astfel de solicitare magistrați s-au adresat către Parlament. Aceștia își motivează cererea prin Hotărârea Curții Constituționale din 06 decembrie 2022, scrie realitatea.md.

”275 de judecători din instanțele din Republica Moldova, de la toate nivelele, au înaintat o adresare către Parlamentul Republicii Moldova prin care solicită ca la stabilirea valorii de referință prin Legea bugetului de stat să fie luată în considerație Hotărârea Curții Constituționale din 06 decembrie 2022”, se arată în mesajul magistraților, publicat pe Facebook.

Acum, un judecător din prima instanță cu un stagiu mai mic de 6 ani primește 20.600 de lei pe lună. Dacă va fi operată schimbarea în buget, salariul lui va ajunge la 27.795 de lei, scrie Europa Liberă.

Un judecător de la o curte de apel cu un stagiu de muncă mai mic de 15 ani are un salariu de 24.945 de lei, iar după majorarea „valorii de referință” ar putea fi de 33.500 de lei.

Judecătorii de la CSJ și membrii CSM cu stagiul sub 16 ani primesc acum 30.654 de lei pe lună. După majorare, lefurile lor ar putea fi de 41.266 de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Mart. 2026, 17:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Mart. 2026, 17:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În timp ce trenurile de pasageri circulă rar, iar situația financiară a întreprinderii rămâne complicată, Calea Ferată din Moldova pare să fi descoperit o nouă direcție: turismul feroviar.

Potrivit companiei, Republica Moldova începe să fie promovată drept o destinație pentru călătorii liniștite și pitorești cu trenul, prin sate tradiționale, câmpuri și podgorii. Ideea este ca drumul cu trenul să devină nu doar un mijloc de transport, ci o experiență turistică autentică.

Un exemplu în acest sens a fost excursia organizată pe 6–7 martie 2026 pentru echipa unei companii din Cehia specializate în transport feroviar și turism. Oaspeții au vizitat gara feroviară și depourile CFM, unde au făcut cunoștință cu infrastructura feroviară din Republica Moldova, după care au pornit într-o călătorie pe șine prin mai multe regiuni ale țării.

Potrivit CFM, astfel de inițiative ar putea contribui la promovarea Republicii Moldova ca destinație pentru turismul feroviar, iar întreprinderea anunță că este deschisă pentru noi oferte în sezonul turistic estival.

Totuși, realitatea financiară a companiei rămâne mai puțin romantică decât peisajele văzute din tren. În prezent, datoriile totale ale CFM se ridică la aproximativ 450 de milioane de lei, chiar dacă acestea au fost reduse cu peste 15% față de anul 2024.

Întreprinderea continuă însă să opereze pe pierdere. În primele șase luni ale anului 2025, CFM a înregistrat pierderi de 152,4 milioane de lei, ușor mai mici decât cele 156,1 milioane de lei din aceeași perioadă a anului precedent.

Astfel, dacă trenurile nu mai pot impresiona prin viteza sau frecvența curselor, ele ar putea deveni măcar o atracție turistică pentru cei curioși să descopere Moldova… în ritmul liniștit al șinelor CFM.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!