(VIDEO) Brutăria Bardar, locul cu tradiții de 20 de ani! Au pregătit surprize culinare pentru sărbătorile de iarnă

29 Dec. 2021, 14:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
29 Dec. 2021, 14:59 // Bani și Afaceri //  MD Bani

La doar 20 km de Chișinău găsim Brutăria Bardar, unde mirosul deliciilor culinare persistă în această perioadă a sărbătorilor. Este o brutărie cu tradiții de peste 20 de ani. A fost înființată de familia Sava și Victoria Plugaru. Este o afacere care a reușit să reziste în timp, care tradițional, cocea și coace pâine, colaci, cozonaci, rulade, Panettone, mai nou.

Brutăria a pregătit un meniu vast pentru sărbătorile de iarnă! Puteți găsi produse ca: rulade dulci, crăciunei, colaci, plăcinte semifabricate congelate, cozonaci, Panettone după rețeta italiană.

„Avem pentru consumatorii noștri, atât un meniu dulce, care este format din rulade cu diferite umpluturi precum rulada cu ciocolată, cu vișină, mac, nucă. Avem și mix de ruladă cu vișină și mac. La fel avem produse precum Panettone, produs nou pentru consumatorii noștri. Bineînțeles aceste Panettone sunt adaptate pentru gustul cumpărătorilor noștri. I-am dat un pic de culoare și un gust autentic. La fel, sunt și produsele tradiționale pentru sărbători: crăciuneii, colăceii pentru urători”, a menționat Dorin Platon, tehnolog alimentar.

Pentru cei care nu doresc să se complice în ceea ce ține de pregătirea bucatelor de la 0, Brutăria Bardar vine cu soluții perfecte rapide și eficiente!

Mai nou am dezvoltat și produsele semifabricate congelate, care sunt plăcintele. Noi le pregătim gata de copt, după care oamenii le pot pregăti acasă, a menționat administratorul brutăriei, Victor Nistorică.

Puteți accesa pagina de facebook sau site-ul oficial pentru a comanda produsele dorite!

Ne-am gândit să ne modernizăm. Am lansat și site-ul nostru brutariabardar.md pe care foarte ușor, doar cu câteva clickuri se pot alege deliciile preferate de Crăciun și noi le livrăm gratuit în raza orașului Chișinău, direct acasă”, a adăugat administratorul.

VIDEO disponibil pe Realitatea.md.

 

22 Apr. 2026, 18:14
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Apr. 2026, 18:14 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Incidentul de la inaugurarea segmentului feroviar Cantemir–Fălciu, unde locomotiva s-a defectat în timpul deplasării oficiale, nu ridică probleme de siguranță, susține ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea.

Întrebat de jurnaliști cât de sigură este cursa în aceste condiții, oficialul a făcut o delimitare clară între infrastructură și materialul rulant. „Nu are nimic calea ferată cu locomotiva. Noi am construit calea ferată, nu această locomotivă. Este o situație ieșită din comun, nu este nimic grav. Vorbim de o locomotivă veche. Acuș va veni o locomotivă a CFM și totul va fi în regulă”, a declarat ministrul.

La întrebarea privind riscul repetării unei astfel de situații în cazul trenurilor de marfă, Bolea a respins orice îngrijorare. „Nu există niciun risc. Sunteți în siguranță deplină, nu este nimic grav. Sunteți pe mâini bune. Bucurați-vă de peisaj”, a spus acesta.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!